Mama, tata … cum m-ati invatat sa iubesc?

0

sustinereRelatia cu parintii isi pune amprenta asupra dezvoltarii ulterioare a copilului si a modului in care el se va implica intr-o relatie de iubire. Astfel, Winnicott a subliniat cat de important este sa-i permitem copilului sa existe in propria lui “fiinta nestructurata”, fara intruziuni constante. Cand parintii nu le asigura acest spatiu liber, aceasta distantare, copiii se simt sufocati sau controlati. Apoi devin prea dornici sa-si multumeasca parintii si sa se conformeze modelului acestora, pierzand astfel contactul cu propriul simt al autonomiei fiintei lui.

Cand parintii nu sunt sufocanti, cand recunosc si respecta ritmurile individuale si nevoile copilului lor, cand ii respecta spatiul in loc sa ii intrerupa mereu “evolutia” (cum o numeste Winnicott), acest lucru ii creeaza copilului posibilitatea de a se dezvolta cu un sentiment de impacare cu sine insusi. Bineinteles, daca spatiul nu este echilibrat de o legatura solida, si asta poate deveni o problema, deoarece copilul se simte abandonat.

Asadar, exista doua tipuri generale de “rani” ale iubirii care ulterior vor determina la adult o veritabila “frica de intimitate”. Cand parintii sunt sufocanti si nu ofera copiilor destul spatiu, acestia vor creste cu teama ca, daca se apropie de cineva, risca sa fie inghititi, controlati sau manipulati. Iar atunci cand parintii nu ofera sprijin emotional suficient, copiii cresc cu teama ca relatiile vor duce la abandon, pierderi sau lipsuri.

Teama de sufocare duce in general la retrageri din relatii, in timp ce teama de abandon duce in general la dependenta de partener, desi aceste tipuri de rani se pot prezenta si sub multe alte forme. Cei mai multi sufera intr-o oarecare masura din cauza ambelor, ceea ce determina relatii de tipul “trage-impinge”, in care un partener pare ca il urmareste pe celalalt, care se retrage, insa se va retrage la randu-i cand celalalt doreste sa se apropie.

Cand parintii ofera apropiere si distantare (protectie si spatiu) deopotriva acest lucru determina un mediu sustinator care alimenteaza si asigura premisele unei dezvoltari sanatoase si implicit creeaza posibilitatile construirii relatiilor armonioase cu ceilalti. Intr-un astfel de mediu prietenos, copii se simt liberi sa se relaxeze, sa nu-si faca griji si sa aiba incredere. Ceea ce le permite sa construiasca un adevarat “canal al inimii” care sa fie deschis, ceea ce-l va ajuta pe copil sa experimenteze sensibilitatea delicata, care se mai numeste si “conectarea propriei persoane la punctul vulnerabilitatii noastre”.

 Astfel, cele doua aspecte ale sustinerii: protectia (apropierea) si spatiul (distantarea) reprezinta adaptarea si libertatea ce corespund celor doua calitati esentiale ale iubirii, caldura si deschiderea, care sunt innascute in fiinta noastra.

Caldura este impulsul nostru natural de a atinge ce se afla dincolo de noi, de a lua contact cu ceilalti, de a intampina, imbratisa si a ne bucura.

Deschiderea este capacitatea de a observa lucrurile asa cum sunt, a permite, a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt ei, intr-un mod delicat si primitor, fara sa trebuiasca sa-i dominam sau sa-i supunem vointei noastre. Aceasta acceptare este cea mai mare dovada de bunatate pe care le-o putem oferi celor pe care-i iubim. Impreuna, deschiderea si caldura ne permit sa recunoastem si sa apreciem frumusetea naturala din nucleul tuturor lucrurilor si fiintelor – pe scurt, sa-i iubim.

Desi aceste doua calitati fac parte din drepturile noastre din nastere, au nevoie de o scanteie initiala pentru a se aprinde. Pentru toti oamenii scanteia se aprinde atunci cand ca si copil stim ca suntem iubiti de parintii nostri. Iar copiii stiu ca sunt iubiti atunci cand parintii le ofera atat apropiere si caldura cat si spatiu sa se distanteze pentru a se manifesta in felul sau unic. Asadar, copilul are nevoie sa se simta sustinut de iubire in felul acesta. Numai asa poate sa invete apoi, ca adult, intr-o relatie, sa simta siguranta, sa se poata relaxa, sa lase garda jos si sa permita iubirii sa curga prin el si sa traiasca o deschidere autentica a sufletului cu celalalte persoane din viata sa.

Iata fundamentul fericirii!

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii

About the Author

Oana RafaPsiholog Galati cu formare in psihoterapie ericksoniana si Hipnoza clinica sub egida Asociatiei Romane de Hipnoza clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana, Oana Rafa isi practica meseria de psihoterapeut cu toata pasiunea, lucru de care va veti convinge daca veti avea ocazia sa ajungeti intr-o sedinta de psihoterapie cu ea. La certificarile de mai sus se mai adauga formari in: psihoterapie sistemica de cuplu si familie, Programare Neuro-Lingvistica (sub egida International Trainers Academy of NLP), Formare in Terapie Ericksoniana cu John Thompson, si numeroase workshop-uri si cursuri de training in domeniu.View all posts by Oana Rafa

Leave a Reply

/* ]]> */