A da si a primi
De ce avem nevoie de prietenie? Spre deosebire de puii de sobolani, care nu depind decat de mama lor, fiintele sociale au nevoie de sprijinul unui grup. Daca omul civilizatiei moderne poate trai intr-o izolare autoimpusa sau ascuns in coconul relatiei de cuplu, in societatile traditionale, in schimb, un om singur (chiar si un cuplu) nu are nicio sansa de supravietuire, protectie si ajutor in situatii limita nu pot veni decat din partea grupului. Spre deosebire de un nou-nascut, un adult nu poate pretinde hrana si afectiune fara sa ofere ceva in schimb si nu poate sa conteze pe faptul ca mama va avea grija de el in orice situatie. Trebuie, la randul lui, sa dea ceva. Suntem nevoiti sa impartim cu altii ceea ce avem, spre binele comun. Si totusi, nu putem da tuturor la fel de mult. Cu cat relatia este mai stransa, cu atat celalalt va primi de la noi mai mult. Si invers, cu cat ii vei darui celuilalt mai mult, cu atat relatia devine mai trainica.
Ca sa te poti orienta intr-o societate ce functioneaza dupa asemenea reguli, iti trebuie o anumita intelepciune. Fiecare membru al grupului trebuie sa stie bine in ce relatii se afla cei din jurul lui, ce poate primi de la ei si ce le-a dat. Formarea unui cuplu pare, in schimb, mai simpla, cel putin in cazul animalelor. Este suficient ca partenerii sa se recunoasca si sa fie diponibili neconditionat: atat fiecare pentru celalalt, cat si pentru progeniturile lor. Doar fiinte inteligente precum primatele, sunt capabile de viata sociala complicata, cu prietenii si roluri sociale modificabile, in timp ce soarecii, pasarile si alte animale cu creiere mai simple pot forma cupluri, dar nu se pot descurca decat in grupuri rigide, cu ritualuri bine stabilite.
Multe maimute sunt nevoite sa-si caute hrana si sa se apere in grup. Relatiile care se stabilesc intre ele ne ajuta sa intelegem mai bine cum apare prietenia. Relatiile dintre maimute sunt mai putin complicate decat cele interumane: animalele nu pot sa camufleze adevarul prin vorbe.
Cand cineva iti place, il inviti cu drag la masa. Din Marile Sudului si pana in Groenlanda nu exista cultura in care masa cu oaspeti sa nu fie elementul cel mai important al unei intalniri intre prieteni. Familiile se aduna la masa, oamenii de afaceri pun la cale contracte la restaurant, vizitele de stat culmineaza cu un banchet. Si maimutele isi impart hrana intre ele, ceea ce arata cat de importante sunt mesele comune pentru infiriparea unor relatii.
Micile maimute capucin, originare din America de Sud, merg impreuna la vanatoare si fura din cuiburile ursului cu trompa, caruia ii rapesc puii chiar de sub nas -o incercare riscanta, pentru ca ursii cu trompa au dinti puternici. Asemenea actiuni ar fi imposibile daca hotii nu s-ar putea baza pe faptul ca, dupa vanatoare, fiecare isi va primi partea cuvenita.
Frans de Waal studiaza in experimente controlate conditiile in care maimutele sunt dispuse sa le dea ceva si modul lor de cooperare (de Waal, 1997). De Waal a asezat doua maimute capucin in custi alaturate, prin gratiile carora se puteau introduce fructe. Tragand de niste sfori maimutele puteau cobori un cos de fructe atat de greu, incat operatia nu putea fi dusa la bun sfarsit decat in doi. Instalatia era in asa fel gandita incat, in final, numai unul dintre animale sa poata avea acces la fructe. Daca insa dorea sa manance, avea nevoie de ajutorul celuilalt, pe care il si primea – acesta asteptandu-se ca rasplata pentru efort sa fie impartita. Maimutele capucin sunt deci capabile sa conteze pe corectitudinea semenilor.
Dar increderea lor are limite. O maimuta o va ajuta pe cealalta doar daca rasplata se afla la vedere. Aceste animale nu-si pot imagina ca cel pe care l-au ajutat se va arata recunoscator mai tarziu si nu pe loc. Relatiile dintre ele sunt de scurta durata; maimutele capucin sunt nevoite sa-si inceapa relatiile intotdeauna de la zero. Parteneriatele stabile le sunt straine.
La maimutele mai inteligente situatia se prezinta altfel. Cimpanzeii, de exemplu, stabilesc relatii care dureaza ani intregi; de asemenea, ei isi fac unii altora mici servicii: cand un cimpanzeu ii scarpina altuia blana, cel din urma se va revansa cu o alta ocazie, impartind mancarea cu celalalt sau luptand impotriva unui rival comun. Viata acestor animale este bazata pe relatia de schimb reciproc. Cimpanzeii vaneaza impreuna, femelele se ocupa pe rand de pui, iar masculii dominanti trebuie sa se asigure de sprijinul celorlalti printr-un complicat sistem de aliante: un echilibru al puterii care aminteste de politica si afacerile specifice omului.
O astfel de retea de relatii nu poate aparea decat daca fiecare ii cunoaste celuilalt caracterul si interesele, stiind exact la ce sa se astepte. Chiar si un cimpanzeu va imparti ceva cu altul doar cu conditia sa fie rasplatit ulterior. Spre deosebire de maimutele capucin, primatele sunt dispuse sa astepte o recompensa. Memoria lor le permite sa urmareasca si sa mentina echilibrul schimburilor pe perioade lungi de timp. De Waal arata, de exemplu, cum o femela cimpanzeu pe nume Gwinnie, care nu-si impartea decat rareori mancarea cu ceilalti, era respinsa de membrii grupului cand dorea sa guste din macarea lor (de Waal 1997).