A fi sau a nu fi – Singur
“ Cum se poate sa ne simtim singuri inconjurati de atatia oameni?”
Probabil au fost momente in viata ta cand ai simtit o stare de alarmare, de confuzie, de singuratate, fie ca erai singur in camera ta, fie ca erai inconjurat de prieteni in mijlocul petrecerii.
Totusi, oricat de tare ai afirma ca “imi este bine asa, m-am obisnuit!”, stii bine ca de fapt este o autoincurajare.
Nu este vorba de momentele de singuratate si intimitate de care avem nevoie din cand in cand pentru a medita sau pentru alte activitati pe care nu le putem face altfel, ci este vorba despre singuratatea absurda, inexplicabila.
Propun o abordare diferita, nu este una optimista ci mai degraba realista. Daca ti-as spune ca: “singuratatea pe care o simtim este o stare absurda, in total contrast cu numarul din ce in ce mai mare de persoane pe care le vedem si pe langa care trecem in fiecare zi, imediat ce iesim din casa?”( A.Roberti), te-ar idigna sau te-ar intriga?
Daca reflectezi asupra acestui fapt, e posibil sa realizezi ca singuratatea pe care o simti nu tine deloc de cei din jur si nu e o stare de neschimbat, ea tine in totalitate de propria ta persoana.
Tu alegi sa te complaci in starea de “singur impotriva tuturor” sau “ nimeni nu stie ce simt si cum ma simt” si sa nu te mai deschizi in fata cuiva pe care-l consideri prieten dintr-un motiv pe care nici tu nu-l intelegi in totalitate. Daca nu ai prieteni probabil vei gasi o scuza de genul: “pe mine nu ma place nimeni ca sunt urat, nu am calitati, nu sunt destul de simpatic si de asta nu vrea nimeni sa-mi fie prieten”. Mai putem enumera zeci de scuze, dar in fond ele sunt doar niste scuze de care te folosesti ca sa eviti schimbarea. Adica e mai simplu sa te ascunzi in spatele acestor pretexte decat sa-ti faci curaj sa fii deschis si sincer cu tine; e lesne de inteles, dar evitarea la nesfarsit si inventarea de scuze nu reprezinta Solutia care te va scapa de durere si disconfort.
Poate esti curios sa afli ce a determinat comportamentul tau actual, o abordare psihanalista ar spune ca:
“ Un copil respins de parinti cauta singuratatea.(…) din frica se naste: singuratatea”.( A. Roberti)
Exista multe cazuri in care copiii se simt respinsi de parinti din diferite motive. Pentru a descoperi acele momente din copilaria ta e nevoie de o introspectie serioasa si sincera. Poate ca ai simtit ca fratele tau este “mai placut” de catre parinti si astfel ai simtit ca “esti dat la o parte”. Acesta este un simplu exemplu, dar cu o autoanaliza profunda iti poti da seama cand s-a produs pentru tine aceasta renuntare la parinti sau la frati, ca si modele de viata, si ai spus: “acum sunt singur”. Spre deosebire de momentul respectiv in care ai perceput acest eveniment cu mintea unui copil, acum ai avantajul unei perspective adulte prin care poti rezolva acest conflict interior .
Nu exista o reteta sau un set de reguli care sa te ajute sa treci peste asta. Nu mai esti copil si ai toate resursele necesare sa fii asa cum vrei tu sa fii, poate ca e timpul sa realizezi asta…