Agresivitatea ca trasatura invatata
Experimentul psihologic al lui Albert Bandura – Bodo Doll evidentiaza cum agresivitatea se poate invata de catre copii prin observatia comportamentului adultilor in interactiunea acestora cu o papusa.
Ca multe alte comportamente sociale complexe, agresivitatea este dobandita prin invatarea sociala. Procesul de socializare inseamna si achizitia de raspunsuri agresive, fie prin invatarea directa – acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente – fie, mai ales, prin observarea conduitelor si a consecintelor lor la altii.
Experimentele lui A. Bandura si colaboratorilor sai (1963) au demonstrat rolul adultului ca model in insusirea comportamentului agresiv la copii. Dupa ce au vazut cum un adult agreseaza o papusa, sau se joaca linistit cu ea, copiii au fost pusi in situatia de a avea ei insisi de-a face cu o serie de jucarii, printre care si papusa respectiva. Cei ce au asistat la un comportament agresiv din partea adultului s-au comportat si ei agresiv. Mai mult, s-a observat ca agresivitatea a crescut atunci cand:
- modelul a fost recompensat;
- modelul a fost de acelasi sex ca si copilul;
- modelul a avut inainte legaturi intense cu copilul (prieten de familie, invatator etc.).
Astfel incat, chiar daca copiii nu sunt educati expres in a fi agresivi – in multe culturi asta si se intampla – ei invata din experienta proprie prin reintarire, sau imita persoanele semnificative si/sau autoritare. Normele sociale elaborate in diferite contexte socio-culturale nu indica insa numai intensitatea si modalitatile conduitelor agresive, ci si circumstantele in care ele trebuie sa se desfasoare, si anume:
- care persoane sau grupuri merita sa fie tinta agresivitatii;
- ce fel de actiuni ale celorlalti justifica sau pretind a raspunde prin violenta; in ce situatii agresivitatea este o modalitate adecvata sau nu.
Inteleasa intr -un sens larg, perspectiva invatarii sociale leaga astfel actele agresive de o arie mai extinsa de factori, cum ar fi:
- experienta trecuta a individului,
- reintaririle prezente asociate acestor acte,
- evaluarea situatiei si a posibilelor consecinte.
Ea apare, deci, mult mai complexa decat viziunea biologista, si este mai convingatoare, iar dupa cum remarca R. Baron si D. Byrne (1991) e si mult mai optimista, fiindca daca agresiunea este in primul rand invatata, ea poate fi mult mai direct si usor controlata, deopotriva la nivelul societal si la cel individual.
Psihologii sociali insista ca agresivitatea dobandita social nu inseamna doar tendinta de a raspunde ostil la interactiunile neplacute. Mediul familial, grupul de similaritate din cartier sau din scoala, mass-media, constituie cadre psihosociale de achizitionare a unor scenarii de agresivitate, care sunt sustinute de structuri de cunoastere si evaluare (perceptii, atitudini, credinte normative) ce trimit la comportamente agresive. Fiintele umane invata de mici cum sa perceapa, sa interpreteze, sa judece si sa raspunda la stimuli ce vin din mediul fizic si social. Incet-incet se cristalizeaza scenarii mental-comportamentale, care invatate si folosite frecvent, pot capata in timp caracter automatizat, ca deprinderi (habitusuri).
Studiile longitudinale arata ca asemenea structuri cognitiv-comportamentale de agresivitate, incep sa se intareasca in jurul varstei de 8-9 ani si se consolideaza continuu pana la maturitate. In cadrul teoriei invatarii sociale si a socializarii, un loc aparte il ocupa ceea ce psihologii sociali numesc procesarea informatiilor sociale. Cu toate ca respectiva prelucrare (ce cred despre intentiile unui competitor, de exemplu) are un rol decisiv in declansarea sau nu a actelor agresive momentane, ea este totodata inscrisa intr-un ciclu mai larg al formarii sau nu de structuri cognitiv-comportamentale proagresive. La randul ei, procesarea informatiei depinde fundamental de capacitatile mentale. Un intelect scazut va determina insuccese, si de aici frustrari, in diferite contexte de viata, ceea ce cu mai mare probabilitate duce la reactii agresive. Se creeaza astfel conditii de reintarire si encodare a conduitelor agresive.
Copiii cu insuccese scolare vin in coliziune cu parintii si profesorii, ale caror raspunsuri ostile amplifica frustrarile si reactiile negativ-agresive ale copiilor. De unde si o alta consecinta potentatoare de agresivitate: respectivii copii si adolescenti vor petrece tot mai mult timp cu cei aflati in aceeasi situatie cu ei, si unde agresivitatea este de multe ori o valoare princeps. Suntem astfel foarte aproape sau chiar in interiorul “gastilor”.
Este de ordinul evidentei – iar cercetarile sistematice confirma, e adevarat, cu nuante acest lucru – ca insusirea unor scheme mental-comportamentale de agresivitate, incadrate intr-un spatiu cognitiv mai complex (credinte si atitudini interconectate, scenarii detaliate) este deci determinata de mediul social si familial in care se naste si creste copilul: privatiunile de tot felul,
- victimizarea,
- tratamentul violent din partea parintilor,
- caracterul nesigur – cu gastile de tineri delicventi,
- lipsa de suport social e greu sa produca indivizi inocenti.
Iar ca note comune ale acestor stari sunt saracia si lipsa de educatie – caracteristici la randul lor in raport de circularitate cauzala. In multe tari, lor li se asociaza factorul rasial si etnic, acompaniat de cel religios, de unde o exacerbare a fricii, urii si violentei interindividuale si intergrupale.
La nivel macrogrupal insa, de etnii, natiuni, tari, in exercitarea violentei intervin si alti factori, ce tin de traditie, de cadrul economic, politic si juridic si uneori de conjuncturi si evenimente istorice. Astfel, faptul ca in SUA rata omuciderilor este cu mult mai mare decat in alte tari puternic industrializate se explica in mare masura prin accesibilitatea relativ ridicata la detinerea de arme de foc.
Rezultatele mai multor cercetari comparative pe natiuni, unde s-a decelat ponderea diferitilor factori, au scos in evidenta acest lucru (Archer, 1994). S-a constatat, de asemenea, ca rata omuciderilor creste in perioada imediat urmatoare intoarcerii combatantilor din razboi. Diferenta semnificativa intre nivelul de violenta la scara nationala pre- si post-razboi s-a vadit a fi valabila nu numai in cazul SUA, ci pare o regula mai generala. Datele statistice arata, apoi, ca violenta post-razboi este mai ridicata in tarile care au suferit mari pierderi de vieti omenesti si, de asemenea, in cele care au iesit victorioase. Pentru situatia din urma o explicatie ar fi aceea ca angajarea colectiva in violenta si recompensa fata de un atare comportament furnizeaza cetatenilor puternice mesaje incurajatoare privind valoarea instrumentala a violentei.
Ideea ca o serie de particularitati ale macrocontextelor socioculturale sunt responsabile de diferentele marcante in rata omuciderilor sau ale altor acte antisociale ne este ilustrata si de urmatorul exemplu: Politicieni si oameni de rand pun pe seama globalizarii pietei de munca, si in consecinta a imigratiei masive, multe rele care se petrec in tarile occidentale, printre care, desigur, cresterea infractionalitatii de toate felurile. Dar la conditii asemanatoare de migratie, somaj, dezvoltare economica, furtul de autoturisme in anii 1990 era in Franta de 11,4 la mie, pe cand in Germania doar de 3,2 la mie. Sunt in joc factori de legislatie, valoarea si mecanismele asigurarii, precum si unii foarte circumstantiali si locali.
Diferente mari de criminalitate, de crime propriu-zise sau de alte comportamente antisociale exista insa si in interiorul unei tari sau culturi. Multi analisti ai vietii sociale sustin ca inmultirea si cresterea in violenta a infractiunilor sunt strans legate de masificarea filosofiei consumatorist-hedoniste asociata cu vizibilitatea contrastului dintre bogati si saraci, fenomene la care si-a adus aportul substantial mass-media si planetizarea ei, dar si alte dimensiuni ale globalizarii (turismul, sportul, migratia circulatorie etc.)
Disparitatile de avere si posibilitatilor de trai sunt concentrate si acut traite in marile aglomerari urbane. Cartierele periferice sau – mai ales in SUA – centrele oraselor sunt zone unde cultura saraciei este consubstantiala cu cea a violentei, adica castigarea existentei si eventual a unui trai mai bun prin mijloace ilegale si agresive functioneaza ca standarde de viata.
Cei care s-au ocupat insa de problematica subculturii violentei – denumire sub care aceasta stare a intrat in argoul din disciplinele socioumane – remarca pe buna dreptate, ca ea nu este specifica doar marilor orase, si, dupa cum am mai mentionat, nu este necesar corelata cu saracia. S-a constatat, de pilda, ca rata omuciderilor printre albii non-hispanici care traiesc in mediul rural sau in orase mici din sudul SUA este mai mare decat in alte regiuni similare ale tarii.
De retinut este faptul ca nu orice agresivitate este comportament antisocial, dupa cum nu orice act antisocial presupune agresivitatea. (Cele mai multe furturi, de exemplu, au loc in lipsa posesorului de bunuri sau fara stirea acestuia). Agresivitatea neintentionata nu este antisociala. In acest caz marea problema este insa ca nu intotdeauna ea se dezvaluie, fara echivoc, ca atare. In numeroase imprejurari, indivizii sau grupurile sociale, in lipsa unor informatii ferme, atribuie intentionalitate sau nu unor comportamente de tip agresiv doar pe baza unor date vagi si, prin urmare, determina sau nu replici agresive. Dar si cea mai mare parte a agresivitatii instrumentale nu este considerata antisociala, ci prosociala.
Sanctiunile aplicate de parinti copiilor, prinderea si pedepsirea raufacatorilor, raspunsul armat la provocari din exterior, multe competitii sportive ce presupun si agresivitate fizica sunt incurajate de societate. De fapt, criteriul daca agresivitatea este antisociala sau prosociala este in ce masura ea contravine sau sustine normele sociale. Este adevarat ca nu intotdeauna aceste norme au claritatea prezumata in teoriile din disciplinele socioumane si, mai ales, nu intotdeauna comportamente specifice ce cuprind si secvente de agresivitate sunt transparente in a fi de un gen sau altul (prosociale sau antisociale).
Avand in vedere diapazonul larg de conduite agresive si raportul lor complex cu standardele sociale ce le definesc antisociale sau nu, apare destul de limpede determinarea lor multipla. Ceea ce inseamna, pe de o parte, ca in aproape fiecare act de violenta sunt implicati atat factori de natura biologica si psihologica, cat si psihosociala, atat trimiteri spontan-emotionale (probabil instinctuale), cât si modele comportamentale achizitionate prin invatare, precum si evaluarea situatiei in termeni de costuri si beneficii. Pe de alta parte, cauzalitatea multipla indica faptul ca in functie de tipurile de agresivitate, prezenta si pondere a respectivilor factori este diferita. Analiza mai concreta a violentei si comportamentelor antisociale reclama luarea in considerare si a unor conditii mai particulare ale desfasurarii lor.
Experimentul – Prison, Philip Zimbardo – evidentiaza tocmai aceste conditii particulare si felul cum acestea influenteaza aparitia comportamentului agresiv.
Acest articol trateaza Agresivitatea ca trasatura invatata dar pentru o viziune mai holistica asupra fenomenului agresivitatii va recomandam si articolul:
–
[…] Unii parinti creeaza si profita de aceasta situatie, ca sa le arate copiilor lor cat de rai si neascultatori sunt, punandu-le o nuia in ghete, eventual sugerand chiar si o bataita pe care le-ar pute-o da Mos Nicolae. Poate astfel vor fi mai ascultatori pe viitor, insa eventual invata cum sa fie mai agresivi. […]