Anamneză
Metodă de a ordona istoria unui caz pentru depistarea condiţiilor ce au dus la apariţia unei dezordini psihice; în vederea organizării unui sistem educativ adecvat, sau pentru e laborarea unor corectări şi tratamente psihice.
Iniţial, metoda a fost folosită doar de medici care colectau date privitore la evoluţia unei boli prin interogarea bolnavului. În zilele noastre constituie prima parte a oricărei foi de observaţie medicală sau psihologică; se pot obţine date şi de la persoanele din anturajul persoanei supuse anamnezei. Funcţiile anamnezei sînt numeroase şi importante. Anamneza orientează diagnosticul şi urmăreşte găsirea atitudinilor terapeutice potrivite. Organizarea cronologică a elementelor furnizate prin această metodă permite evidenţierea relaţiilor cauzale dintre fapte, situaţii, episoade de viaţă mai deosebite ce au lăsat urme asupra dezvoltării psihice.
Pseudofactorii introduşi în anumite analize, creează o imagine falsă – aceasta este un artefact. Elementele factice introduse în rezultatele unei observaţii, cercetări sau înregistrări constituie de asemenea artefacte. Pseudoconstituante (K.J. Holz-inger) considerate ca reale sînt şi ele anamneze. De exemplu, o oarecare disortografie la un elev care, pînă atunci avea rezultate bune, poate fi provocată de o modificare a echilibrului familial, tensiuni, divorţuri, naşterea unui alt copil, decesul unei rude, elemente de schimbare a mediului (şi schimbarea socială etc.) şi boli, fenomene de stress.