Ce-ar fi daca…?
Ce-ar fi daca am reusi sa ne invatam cainele sa vorbeasca? Ce s-ar intampla?
Ar fi destul de dificil sa pastram secretele de familie deoarece catelul nostru i-ar povesti cainelui vecin ultima noutate si astfel s-ar raspandi vestea in toata comunitatea.
Cainele vorbitor ar raspunde cu siguranta la indicatiile noastre. Daca l-am trimite afara, el ar putea replica: “De ce?”. Sau ar putea sa anunte cand ii este foame si sa spuna ce anume i-ar placea de mancare si ce nu.
Am putea sa ne trimitem catelul la serviciu, sa indeplineasca unele sarcini sau sa raspunda la telefon. Descoperind un hot, cainele ar putea sa-i spuna: “Scuza-ma, ce anume cauti aici?”.
Copiii singuri la parinti sau persoanele varstnice ar avea un nou prieten de povesti.
E posibil ca acesti caini vorbitori sa-si doreasca la un moment dat drepturi politice si dreptul de a vota.
Televiziunea si celelalte instrumente mass-media ar fi nevoite sa ia in considerare si parerea cainilor ce asculta reclame deoarece isi pot influenta stapanii.
Cainii ar putea sa lucreze ca reporteri la ziare folosind software de recunoastere a vocii pentru a-si scrie articolele.
Ce-ar fi daca femeile ar trebui sa ceara in casatorie barbatii?
Ce-ar fi daca manipularile genetice si clonarea ar deveni practici uzuale si relativ ieftine?
Cum ar fi daca am incepe sa folosim toti un limbaj codat in locul unuia obisnuit?
Cum ar fi daca toata lumea ar citi acest articol?
Abordarea “Ce-ar fi daca?” presupune jonglarea unei idei. Avand in vedere ca aceste idei s-ar materializa in viitor, nu dispunem de nicio modalitate de verificare a ipotezelor emise. Datorita numeroaselor posibilitati de interpretare, este indicat sa urmarim un fir logic al evenimentelor si doar de amuzament sa ne delectam cu un scenariu mai fantezist. Folosind aceasta metoda jucausa, o situatie banala se poate transforma intr-un joc.
In Franta, viitorii judecatori sunt initiati de la o varsta timpurie. In Anglia, avocatii de succes sunt alesi judecatori.
Posibilitati si alternative
In general conversatiile sau dezbaterile noastre se bazeaza pe anumite opinii absolute: “aceasta este in felul urmator”; “aceasta nu este asa”; “asa ar trebui/nu ar trebui sa se intample”.
Discutia devine mai interesanta abia atunci cand descoperim alternative sau alte posibilitati pe care sa le exploram, chiar daca in final le vom respinge. Sa luam un exemplu: Probabil ca sunt si alte modalitati de gestionare a taxelor. Contribuabilii ar putea decide spre care departament sa fie distribuiti jumatate din banii platiti ca taxe – sanatate, educatie, aparare. Acest demers ar permite un fel de votare prin perceperea taxelor.
Solutiile alternative sunt oportune si in cazul problemelor recunoscute sau in situatiile conflictuale. Doar dupa ce solutiile au fost oferite, acestea pot fi discutate si luate in considerare.
Oamenii plinuti par a fi fericiti. Oare este doar o iluzie? E posibil ca aceeasi hormoni care sunt responsabili de greutatea lor sa influenteze si sentimentul subiectiv al fericirii? Mananca mai mult pentru ca sunt fericiti? Oare par fericiti deoarece considera ca prin aceasta pot fi folositori societatii?
Orice subiect devine captivant odata ce ne obisnuim sa gasim alternative de interpretare.