Conceptul de sine
Sinele este format din ansamblul tuturor reprezentarilor si aprecierea acestora a unei persoane despre ea insasi si este alcatuit din imaginea de sine sau viziunea asupra propriei fiinte si atitudinea pe care noi o avem fata de noi, de propriile calitati.
Sinele ne asigura capacitatea de a ne observa propriul comportament, de a reactiona fata de acesta, de a-l orienta si ne ofera unicitatea in lume, sentimentul ca avem un loc al nostru in lumea aceasta, dar si sentimentul continuitatii in timp, fiind fundamentul cognitiv si motivational al identitatii noastre.
Sinele nostru se manifesta, de obicei, prin convingerile pe care le avem, atitudini afective fata de convingerile noastre si reactiile noastre comportamentale.
Dupa parerea psihologului H. S. Markus oamenii isi creaza o schema si un model interior functional al sinelui. Schema modeleaza atat procesele interpersonale, cum ar fi evaluarea celorlalti si interactiunile, cat si procesele intrapersonale ale autocunoasterii si motivatiei. Markus considera ca schema sinelui este intru totul „interpersonala” si aceasta fiindca: este produs al interactiunii sociale (alte persoane sunt sursa de informatii despre sine).
Oamenii au tendinta sa-si formeze pareri despre modul in care sunt priviti de ceilalti. Procesele de atasare din copilarie ar putea influenta dezvoltarea schemelor relationale si comportarea celor din jur formeaza valorile sociale pe care le interiorizeaza.
La formarea si modelarea sinelui participa si comparatia explicita a unei persoane cu alti oameni si ca urmare ofera unei persoane informatii despre valoarea ei sociala si indica modul in care se poate perfectiona. Comparatiile cu alte persoane ar putea reprezenta fie o sursa de amenintare prin autoverificare, fie o sursa de intensificare a sinelui cu scopul de ai ridica nivelul dupa zicala „Prostului nu-i sade bine daca nu este si fudul”.
Imaginea de sine se construieste la confluenta dintre ceea ce cred ceilalti despre noi, ceea ce credem noi despre ceilalti si ceea ce credem despre noi insine. Asadar, in mare masura, sinele este internalizarea imaginii celorlalti despre noi. De aici apare marele risc pe care-l incumba relatiile precoce cu cel care ingrijeste copilul, fie mama, sau alt ingrijitor fara a-i transmite o imagine valoroasa, respectabila, ce merita toata atentia. Imaginea de sine este impresia pe care o avem despre noi insine si are un rol important in personalitatea noastra. Ea devine ghidul care ne evalueaza concordanta intre ceea ce gandim, cum simtim, cum ne comportam si persoana care credem noi ca suntem. Situatiile in care imaginea de sine se clatina sunt resimtite ca o amenintare.
Imaginea de sine include si imaginea sinelui in relatiile cu ceilalti. Este un predictor al comportamentului persoanei, mai ales in cadrul relatiilor sociale. Schimbarile de imagine de sine obtinute prin consiliere duc la schimbari in relatia cu ceilalti, iar asta va duce la schimbarea celorlalti in relatie cu persoana care se schimba.
In copilarie, parintii transmit copilului modul in care ei il vad, il simt, ceea ce cred despre copil si asta duce la modul in care copilul se vede, simte, crede despre el. Sentimentele celorlalti fata de copil devin directive despre cum trebuie sa fie copilul. Parintii transmit copilului ce e „rau” si ce e „bine” (copil cuminte / copil rau). Copilul dezvolta aceleasi convingeri despre el insusi, le internalizeaza. Prietenii sunt atat de importanti tocmai pentru ca te ajuta, iti intaresc imaginea de sine, te oglindesc, iti arata ca ei te vad asa cum te vezi si tu si te fac sa te simti liber, sa te exprimi in acord cu aceasta imagine de sine recunoscuta. Privirea pozitiva se internalizeaza, devenind stima de sine. Pentru a nu pierde privirea pozitiva a parintilor, copilul invata sa interpreteze sentimentele si sa se comporte in sensul asteptat pentru a-si mentine atentia, afectiunea, acceptarea parintilor si mai tarziu, a celor din jur. Cand privirea pozitiva este conditionata, copilul va internaliza si conditionarea. De exemplu, daca parintii ma aproba cand sunt ascultator, atunci si eu trebuie sa ma aprob atunci cand sunt ascultator, iar daca ma dezaproba daca plang, trebuie sa dezaprob si eu plansul!
Datorita faptului ca in diferite momente ale vietii noatre, mai ales in momente de criza cand depindem unii de altii, imaginea de sine ne este amenintata si pentru a o pastra, a ne pastra stima de sine, vom dezvolta mecanismele de a o apara, mecanisme defensive.
[…] „perioada autista”, copilul inca nu face distinctia dintre sine si restul lumii. Nu are constiinta de sine, nu stie ca e o fiinta independenta, gandurile nu-i sunt separate de sentimente si de actiuni, […]