Termen folosit în psihologie şi filosofie pentru a desemna, pe de o parte, gândirea însăşi şi intuiţia pe care o are spiritul despre actele şi stările sale şi, pe de altă parte, cunoaşterea pe care o are subiectul despre starea sa şi despre raportul cu lumea şi cu sine însuşi. Prin extensie, conştiinţa este şi proprietatea spiritului uman de a emite judecăţi spontane.

Asociat cu termenul subiect, termenul conştiinţă se confundă, în istoria societăţilor occidentale, începând cu Rene Descartes (1596-1650) şi Immanuel Kant (1724-1804), până la Edmund Husserl (1859-1938), cu însăşi filosofia în măsura în care presupune universalitatea şi singularitatea subiectivităţii umane, adică un subiect al conştiinţei, chiar dacă această conştiinţă este empirică, transcendentală, fenomenală sau împărţită într-o conştiinţă reflexivă şi un subconştient de natură automată.

In această privinţă, termenul conştiinţă nu face parte din vocabularul psihanalizei, chiar dacă teoria freudiană a inconştientului este în parte legată de istoria filosofiei conştiinţei, a cărei urmaşă critică este. Din punct de vedere clinic, problema conştiinţei se regăseşte în toate şcolile de psihoterapie care provin din fenomenologie sau din mobilizarea în cură a voinţei conştiente a pacienţilor.

Germană: Bewusstsein, Selbstbewusstsein. Engleză: Conscience, Consciousness. Franceză: Conscience.

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii