Patru probleme curente ale Dezvaluirii propriului nostru Eu.

Proiectarea unei false imagini.

Daca ne exageram calitatile, sau incercam sa ne ascundem greselile si sa ne prezentam drept ceea ce doreste o alta persoana sa fim, ne micsoram sansele de a avea succes in societate si ne cream singuri dificultati.

Proiectarea unei imagini false despre noi insine poate avea urmatoareale doua rezultate:

  1. Cealalta persoana ne va respinge, pentru ca nu se simte atrasa de persoana “perfecta” pe care o portretizam. De aici concluzia ca era mai bine daca ne-am fi prezentat asa cum suntem in realitate.
  2. Cealalta persoana va fi atrasa de prefacatoria noastra amabila. Daca se intampla asa, nu vom simti caldura si acceptarea oferite, pentru ca, de fapt, ele nu ne sunt acordate noua, ci rolului jucat de noi. Mai mult, nu ne vom putea simti complet relaxati si cu adevarat noi insine, de teama sa nu fie descoperita prefacatoria. Aproape sigur ca, in cele din urma, vom fi nevoiti sa retractam minciuna.

Cand facem cunostinta cu oameni noi, este intelept sa fim corecti si precisi. Daca un barbat sau o femeie prefera sa se imprieteneasca cu cineva mai bogat sau mai conservator decat noi, sau cu unul pasionat de timbre ori de masini vechi, treaba lui. Noi nu suntem de vina ca nu ne potrivim cu asteptarile sale.

Nu putem fi pe placul tuturor si nu ne putem astepta ca toata lumea sa ne fie pe plac. Este mult mai intelept sa spunem cinstit cine suntem si sa-i lasam pe cei care ne plac sa ne devina prieteni.

A nu fi crezut.

Autodezvaluirea ne ajuta de regula sa realizam prietenii stranse, aducatoare de satisfactii, dar numai daca persoanele carora ne destainuim sunt convinse ca suntem sinceri. Exista trei cai eficace pentru a ne spori sansele de a fi crezuti.

Sa fim precisi. Sa adaugam nume, date, locuri la ceea ce spunem despre noi. De exemplu, fata de afirmatia “Am lucrat in Europa, in 1982”, cealalta, mai concreta: “Am predat engleza in Suedia in vara lui 1982” , va avea probabil mai multe sanse de a fi crezuta.

In loc sa ne descriem folosind termeni generali ca “obosit”, “fericit” sau “trist”, sa ne aratam sentimentele prin cuvinte-imagini. De exemplu: “Imi tremura mainile”; “Ma lasa genunchii”. “Am deschis gura sa tip, dar n-am reusit sa scot niciun sunet” – suna mult mai credibil ( si mai interesant) decat “Mi-era frica”.

Sa aratam si unele aspecte negative ale noastre. Daca oferim o imagine echilibrata despre noi, probabilitatea de a fi crezuti e mult mai mare decat daca ne infatisam doar intr-o lumina favorabila. Succesele profesionale sau cele obtinute pe terenul de tenis, de exemplu, vor deveni mai plauzibile daca vom povesti si despre unele aspecte in legatura cu care intampinam dificultati.

Sa ne lasam convinsi. Daca nu ne exprimam imediat opinia, ci acceptam si discutam cu cealalta persoana argumentele pro si contra legate de o anumita tema, concluziile la care vom ajunge vor fi acceptate cu mai multa probabilitate ca fiind ale noastre.

A nu ne asuma propriile afirmatii.

Multi oameni isi ascund propriile opinii. De exemplu, daca o persoana iti spune: “ Zi de zi te tot chinuiesti muncind, simtindu-te mizerabil si te intrebi <<De ce oare trebuie sa te spetesti atat, cand tot ce castigi e, de fapt, mai nimic?>> Asa ca, dupa o vreme, iti dai seama ca nu te mai intereseaza nimic. Si atunci toti incep sa te vorbeasca pe la spate”.

E greu sa raspunzi la asemenea cuvinte. Persoana respectiva pare ca vorbeste despre ea dar formularile la persoana a II-a iti pot da impresia ca vorbeste despre tine.

Totul ar fi mult mai clar daca si-ar asuma persoana I: “Zi de zi ma chinuiesc muncind, simtindu-ma mizerabil si ma intreb, de ce trebuie sa ma spetesc atat, cand tot ce castig e, de fapt, mai nimic? Asa ca dupa o vreme imi dau seama ca nu ma mai intereseaza nimic. Si atunci toti incep sa ma vorbeasca pe la spate”.

Un alt aspect al acestei probleme il intalnim mai ales la femei si consta in exprimarea opiniilor si sentimentelor sub forma de intrebari. Daca iti deghizezi convingerile si sentimentele cu intrebari cum ar fi: “Nu crezi ca e putin cam tarziu?” si “Nu e oare ingrozitor de scump?” – este usor pentru ceilalti sa neglijeze aceste sentimente cu raspunsuri de genul: “Nu, nici macar n-am inceput!” sau “Ne putem permite”. Daca vrem sa fim luati in serios, sa facem afirmatii directe si sa aratam ca ni le asumam, folosind pronumele personal si formele verbale la persoana I, cam asa: “Sunt obosit si vreau sa plec acum” sau “Nu cred ca ne putem permite sa platim atat”.

A ne retine, de frica sa nu plictisim cealalta persoana.

Daca cineva vrea doar sa se amuze, poate un album de-al lui Bill Cosby sau un monolog de-al lui Woody Allen e tot ce-si poate dori. Daca vrea doar suspans, poate un roman de Agatha Christie e tocmai bun. Dar oamenii doresc mai mult decat atat si noi putem sa le oferim ceva cu mult mai valoros decat le pot oferi Bill Cosby, Woody Allen sau Agatha Christie. Le putem oferi darul contactului personal.

In societatea moderna, aproape toata lumea este afectata de lipsa contactului personal. Majoritatea oamenilor au putini prieten apropiati, multi n-au niciunul. Multi se simt ca si cum ar fi doar “procesati” de profesori sau de patroni, de cel de la pompa de benzina sau de vanzatorul de la magazin – adesea chiar si de cei alaturi de care traiesc.

Daca, avand in vedere toate acestea, ne vom stradui sa stabilim un contact personal, de la egal la egal, cu cealalta persoana si sa o intelegem cu adevarat, eforturile noastre vor fi apreciate.

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii