Este cea mai frecventă stare psihică patologică. Se pare că o persoană din 10 prezintă în societatea dezvoltată sau în curs de dezvoltare, de două sau chiar trei ori în existenţa sa, tulburări timice sau mintale de tip depresie. destul de grave pentru a necesita o psihoterapie de susţinere. H. Ey semnalează prezenţa depresiei în numeroase boli somatice. Din 500 bolnavi, 87{2cff7c644db9119eee720305f8076ea731684a73f7cf3c4a637eb4ffe03cc44c} prezintă stări depresive. în cazul consultaţiilor medicale, depresia subiacentă este neglijată din cauza frecvenţei ei. R. Held consideră că orice depresia se exprimă obligatoriu printr-o disfuncţie sau deteriorare somatică, traumatisme şi insuficienţe endocrine, carenţe alimentare, insomnii, tulburări cardiace şi digestive. Pacientul este nefericit, pesimist şi inhibat, îi vine greu să se concentreze, să gîndească, să întreţină conversaţii, simte o sfîrşeală generală, abulie* apatie, tristeţe. Depresia poate să aibă ca punct de plecare eşecuri, stresuri, nerealizări, incapacităţi conştientizate etc. În aceste cazuri d. reprezintă trăirea intensă a unei tensiuni emoţionale ce nu a fost satisfăcută şi s-a stabilizat ca experienţa erodantă. În situaţii de depresie subiectul tinde să fie preocupat doar de propriile sale probleme si poate pein teama persistentă, tensiune neplăcută, dificultăţi de vorbire, atitudini pesimiste iradiante. În depresia profundă, faciesul este modificat, ochii îşi pierd vioiciunea şi strălucirea, iniţiativa dispare. Depresiile se clasifică în agitate şi retardate. Agitatul îşi frămîntă mîinile şi este nervos. Pacientul cu depresie retardată este lent, vorbeşte încet, pe şoptite, execută cu dificultate orice mişcare, rămîne în stări de stupoare devenind total mut şi imobil. Ambele tipuri, dar mai ales al doilea se caracterizează prin lipsă totală de poftă de mîncare şi somn. Clasificarea depresiei după sursa de condiţionare se împarte în depresii reactive (ca răspuns la situaţii grele cum ar fi moartea celor apropiaţi sau injurii sociale) şi depresii endogene. Acestea se constituie ca efecte de sumaţie inconştientă a post-conduitelor interpersonale şi a relaţiilor tensionale, atitudine ostilă faţă de unele persoane (care sînt în centrul atenţiei).

Roger Bloor (1983) a explorat relaţia dintre concepţia unor persoane depresive şi activităţile persoanelor considerate antidepresive. Marea majoritate a persoanelor văd în depresie o tulburare majoră ce se raportează la evenimentele externe. Activităţile antidepresive sînt numeroase. Totuşi nu este suficient cunoscută această problemă importantă ce se impune ca fiind complementară tratării depresiei cu antidepresive (medicamente care au devenit consumabile în exces). La copiii mici depresia se manifestă prin sentimentul de abandon, tristeţe, frică; însoţeşte fenomenul de hospitalism*. Depresia poate fi însoţită şi de tulburări somatice* – funcţionale ca de pildă: cefalee, anorexie*, insomnie* etc şi poate duce la dificultăţi existenţiale. În general, copiii depresivi trebuie supuşi unui regim special de viaţă şi educaţie. O importanţă foarte mare o are regimul raţional de muncă, odihnă activă, loisirurile (v. loiisir), exerciţiile fizice în aer liber, antrenarea dirijată în munca şcolară, mediu familial organizat, căldură afectivă, stimulente morale, stimularea încrederii în sine.

(engl. depression, fr. depression, germ. Depression)

Dictionar Enciclopedic de Psihologie – Editura Babel, București

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii