Dorintele
Avem, deseori, tendinta de a confunda dorinta cu realizarea ei. Aceasta ne impiedica sa ne cunoastem si sa ne gestionam propriile dorinte, facandu-ne in acelasi timp intoleranti la dorintele celorlalti.
De exemplu: O mama vorbeste despre fiul ei de 9 ani ca nu intelege cum acesta isi doreste o casa in care sa locuiasca toti trei, desi ea si tatal lui sunt divortati de cinci ani. Copilul pare ca, inca, nu a inteles despartirea dintrei ei.
Cu siguranta ca fiul ei a inteles, mai ales daca, i s-a spus in mod explicit, dar dorinta lui de a-si vedea parintii impreuna nu a murit, dorinta ramane, independent de realitate.
Ce se intimpla cu o dorinta nerealizata?
Isi continua existenta, dincolo de raspunsuri, dincolo de constrangeri, iar uneori se inalta pana la a deveni spirit pur.
Dar cu o dorinta neexprimata?
Aceasta nu moare niciodata, aceasta evita toate capcanele, depaseste toate obstacolele, se insereaza in cele mai ascunse ganduri si isi urmeaza calea sa de dorinta, devenind creatie sau nebunie.
Orice dorinta are dreptul la existenta sa de dorinta, indiferent daca poate fi implinita sau nu. Dar adesea, parintii incearca sa estompeze in copilul lor dorintele pe care nu pot sa i le implineasca.
Tata poate spune: „Nu suport sa-mi aud copiii spunand ca si-ar dori sa locuim intr-o casa a noastra, pentru ca nu am cu ce sa cumpar o casa. Le-am spus sa nu se mai gandeasca la una ca asta.”
Acest tata ar fi putut sa le propuna copiilor sa descrie, sa deseneze sau sa ii povesteasca despre aceasta casa imaginara, alaturandu-li-se in aceasta fantezie irealizabila.
Dar parintii se simt deseori, ofensati de dorintele copiilor; din teama de a nu fi la inaltimea asteptarilor, prefera sa incerce sa anuleze aceste dorinte, decat sa ii amageasca sau pur si simplu sa ii asculte si sa le recunoasca dorintele si astfel, auzim: „Fiica mea are tot timpul dorinte care ma lasa fara replica, pentru ca nu i le pot satisface. Imi vine sa o strang de gat cand o aud insiruind tot felul de prostii.”
Aceasta este o forma de subzistenta a copilului atotputernic si in acelasi timp o asigurare a puterii proprii. A satisface dorintele cuiva inseamna cumva si a-l controla, iar atunci cand nu mai avem aceasta posibilitate de a controla, devenim tiranici si violenti.
Pe ideea ca vreau sa fiu eu cel care satisface dorintele celuilalt, dar nu ii permit sa-si exprime dorinte pe care eu nu i le pot satisface, nici macar nu ii permit sa simta asemenea dorinte, astfel nu trebuie sa simti decat dorinte pe care ti le pot satisface (cu alte cuvinte, ti le pot controla) eu.
Daca o dorinta nesatisfacuta este fie si macar putin recunoscuta, atunci intensitatea ei va scadea si va fi mai usor de controlat. Bineinteles ca aceasta nu va duce la disparitia frustrarii, insa dialogul va fi mai autentic.
Exprimarea unei dorinte nu inseamna neaparat o cerere, este pur si simplu o dorinta care se vrea recunoscuta ca atare la momentul respectiv, fara a obliga la realizarea ei cu orice pret.
Cu cata bunavointa ne grabim noi, parintii, adultii, sa ne insusim anumite dorinte exprimate de copii pentru a le transforma in cereri, oferind solutii care nu raspund nevoii copilului.
Credem ca de cele mai multe ori copilaria este un drum presarat cu frustrari, un circuit inchis de necomunicare intensa, o permanenta deruta din cauza atator posibilitati care se deschid.
Sa nu-ti uiti niciodata dorintele, sa le respecti ca pe niste prieteni dragi si pretiosi, pentru ca fiecare dorinta, mai mica sau mai mare, realista sau nu, merita atentie, merita sa ne punem aceaste intrebari in legatura cu ea:
- Ce fac pentru a-mi indeplini aceasta dorinta?
- Ce conteaza pentru mine din aceasta dorinta?
- Ce parte din mine va suferi daca nu obtin raspunsul sperat?
- Ce imi mai spune aceasta mica dorinta neobisnuita?
- Ce nou orizont imi deschide?
- Ce cale incearca sa imi arate?
Simtim uneori dorinte stranii, greu de inteles cum ar fi: dorinta de a suferi, de a fi bolnav, dorinta de a-i face sa sufere pe cei pe care pretindem ca ii iubim, sau dorinta de a-i defaima, de a-i vedea murind chiar.
Cit de puternic este demersul de a te intreba: „Ce esti dispus sa faci pentru a-ti indeplini dorinta!?”
Daca sunt o tanara care, mai presus de orice, isi doreste sa intilneasca un partener interesant si cultivat, voi merge in intampinarea dorintei mele prin a ma cultiva eu insami si daca sunt barbat si vreau cu orice pret sa intalnesc femeia vietii mele, cel mai bine ar fi sa intru cat mai curand in viata…
Oricare ar fi scopul sau obiectul dorintei noastre, aceasta se va domoli sau va deveni mai puternica la cel mai mic gest concret pe care il vom face spre a o realiza. Uneori ii oferim ceva prin acest gest, pentru a o impiedica sa ceara mai mult, ca si cum am trimite un avans unui creditor ca sa nu ma mai deranjeze cu datoria o vreme.
In sufletul omului nu exista decat o dorinta cu adevarat puternica, una singura, aceea de a fi fericit, iar aceasta poate lua mii de forme. Uneori, aceasta poate traversa toate labirinturile aparentelor, poate apuca drumul greselilor sau se poate pierde in prea multe tatonari, astfel dorinta ne impinge sa actionam, ceea ce o va nimici, satisfacand-o. Aceasta demonstreaza ca, in adancul nostru, noi cautam absenta tensiunilor, care se confunda cu absenta dorintei, dar o dorinta implinita aduce cu sine alta, si tot asa, intr-o reactie in lant la infinit.