Pot fi empatici oamenii insensibili?

Daca vrem sa ne adaptam la viata sociala sau sa evitam dezastrele interpersonale repetate, avem nevoie de a ne dezvolta competentele sociale care duc la eficienta in relationarea cu ceilalti, si anume, avem nevoie de formarea autocontrolului sau autoadministrarii si a empatiei.

Lipsa acestor capacitati la nivelul vietii sociale, oricat de stralucit ar fi omul din punct de vedere intelectual, poate duce la esec in relatiile interumane fiind perceput de ceilalti ca si arogant, insuportabil sau insensibil.

Capacitatea de a gestiona emotiile celorlalti, de a empatiza, reprezinta esenta artei de a manevra pozitiv relatiile interumane.

Cum putem empatiza cu ceilalti?

Solutia poate fi mai simpla decat credem, deoarece din punct de vedere neurologic, majoritatea oamenilor se nasc cu aceasta capacitate de a empatiza.

Pentru a argumenta faptul ca majoritatea oamenilor se nasc cu aceasta capacitate de a “empatiza”, voi aborda acest subiect din punct de vedere psihologic si din punct de vedere neurologic, deoarece, din punctul meu de vedere, explicatia fiziologica este una mai perceptibila, mai palpabila de persoanele predispuse la rationare excesiva, de altfel un mecanism de aparare.

Consider ca, evolutia studierii psihicului uman a castigat enorm prin experimentele neurologice facute de catre psihiatri, ei reprezentand liantul intre psihologie si medicina.

Un aport benefic l-a avut Leslie Brothers, psihiatru la Institutul de Tehnologie din California, care s-a ocupat de biologia empatiei si care in 1989 a publicat rezultatele sale. Acesta a reanalizat atat descoperirile neurologice cat si studiile comparative pe animale si a subliniat faptul ca nucleul amigdalian si legatura dintre acesta si zona asociativa a cortexului visual constituie CHEIA circuitului de care este legat empatia.

Dupa alte experimente mai detaliate, una din concluzii a fost ca suntem nascuti cu o particularitate a creierului impresionanta, adica in cortexul vizual au fost identificati neuroni care pareau sa actioneze numai ca raspuns la anumiti stimuli, cum ar fi o anumita expresie a fetei sau numai la anumite gesturi cum ar fi o deschidere amenintatoare a gurii sau o grimasa de frica. Avem neuroni diferiti de ceilalti in aceeasi zona, care recunosc chipuri familiare. Concluzia finala e ca de fapt creierul este conceput de la bun inceput sa reactioneze la anumite expresii emotionale-adica empatia este “un dat biologic”. Un exemplu in acest sens este urmatorul caz .” O fetita de doar noua luni, a vazut un copil cazand, a izbucnit in lacrimi si s-a tarat sa fie alinata de mama ei ca si cum ea s-ar fi lovit. Un alt baietel, care avea un an si trei luni, s-a dus sa-si ia ursuletul de la prietenul lui, care plangea; cum cel din urma a continuat sa planga, baietelul de un an si 3 luni i-a dat inapoi ursuletul care-i asigura securitatea. Ambele gesturi marunte de simpatie si de afectiune au fost constatate de mamici pregatite special sa inregistreze asemenea intamplari in care actioneaza empatia.”

Cum ne influenteaza empatia comportamentul nostru, si cum ne pierdem abilitatea de a empatiza?

Daca unii oameni considera ca teoriile psihologice nu au o baza stiintifica, parcurgerea acestui articol e posibil sa schimbe anumite pareri. Puteti avea rabdare si sa urmariti cum teoria psihanalitica se impleteste cu rezultatele din experimentele neurologice si putem intelege mai bine cum functioneaza teoria programarii –neuro-lingvistice (nlp-ul), efectiv.

Insa sa revenim la empatie.

Desi nu aveau o baza stiintifica, neurologica, psihanalistii au venit cu teoria conform careia tiparele noastre emotionale si implicit comportamentale se formeaza in perioada primei copilarii, anume intre 0 si 5 ani, teorie formata prin observarea si analizarea indivizilor cu un comportament atipic majoritatii. Ei nu s-au inselat si au dat startul analizei mai amanuntite a psihicului uman.

Rezultatele cazului de mai sus, cel cu fetita de 9 luni si cu baietelul de un an si 3 luni, au sugerat ca radacinile empatiei se afla undeva in prima copilarie. In mod practic, in ziua in care se nasc, sugarii sufera cand aud un alt copil plangand, reactie pe care unii psihologi o considera un precursor al empatiei.

Psihologii au constatat ca sugarii reactioneaza cu multa intelegere la suferinta altcuiva, chiar inainte de a-si da seama ca ei exista practic separat. La cateva luni de la nastere, sugarii reactioneaza la orice li se intampla celor din jurul lor, ca si cum li s-ar intampla lor, plangand atunci cand vad un alt copil cu lacrimi in ochi.

In 1920, E.B. Titchener, un psiholog American, a sustinut teoria conforma careia empatia, cuvant care isi are origine in limba greaca- “empatheia” si care se traduce prin “a se simti in”, isi are baza intr-un fel de imitatie fizica (sau imitatie motorie) a nefericirii altora, ceea ce evoca aceleasi sentimente in persoana respectiva. Aceasta mimare motorie dispare din comportamentul copiilor in perioada in care incep sa mearga “de-a busilea”, in jurul varstei de 2 ani, cand isi dau seama ca durerea altcuiva este diferita de durerea proprie si sunt in stare sa se relaxeze. In aceasta faza de dezvoltare, copilul incepe sa faca distinctie intre cei din jurul lui in raport cu sensibilitatea personala si cu necazurile emotionale ale altora.

Un exemplu a faptului ca in prima copilarie sunt inregistrare si formate tiparele comportamentale, si ca un argument pentru sustinerea psihanalistilor, il reprezinta o intamplare notata de o mamica:

“Copilul unor vecini plange…Si Jenny se apropie si incearca sa-i dea niste fursecuri. Se tine dupa el si incepe sa scanceasca si ea. Apoi incearca sa il mangaie pe par, dar el se retrage…Copilasul se calmeaza, dar Jenny pare ingrijorata. Continua sa-i aduca jucarii, sa-l mangaie pe cap si sa-l bata pe umar.”

Studiile facute de Marian Radke-Yarrow si Carolyn Zahn-Waxler de la Institutul National de Boli Mintale-S.U.A., arata ca o mare parte din comportamentele empatice au o stransa legatura cu disciplina impusa de parinti copiilor. Concret, reprezinta dovada faptului ca tiparul comportamental este racordat, imprumutat sau invatat de copii de la parinti; nu ne nastem cu aceste tipare. Si daca un lucru este invatatat , el poate fi si corectat.

In studiul facut de cei de la Institutul National de Boli Mintale, s-a constatat ca sunt empatici acei copii a caror disciplina presupune atragerea atentiei asupra faptului ca prin COMPORTAMENTUL lor ii afecteaza pe altii (si nu prin existenta lor, cu intreaga lor fiinta): ”Uite ce tare ai suparat-o”, in loc de “Urat din partea ta.”

S-a mai constatat faptul ca empatia copiilor este formata si prin observarea reactiilor altora atunci cand sufera; IMITAND ceea ce vad, copiii isi dezvolta un repertoriu empatic reactiv, in special ajutandu-I pe cei necajiti.”

La finalul acestei prime parti ramanem cu urmatoarele informatii dovedite:

-ne nastem cu aceasta capacitate de a empatiza;

-datele psihologice sunt sustinute de rezultatele obtinute din experimentele neurologice, palpabile;

-daca tiparele noastre comportamentale sunt invatate in prima copilarie in mod inconstient si le consideram inadaptive, neconstructive, atunci putem invata si alte comportamente dorite ca si adulti avand ca avantaj constientizarea tiparului;

 

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii