Femeie de 2013
Frumusețea femininului și femininul frumuseții,
Inspirația artiștilor ca prospețimea dimineții,
Răbdarea, ascultarea și creșterea maternității.
Așa ne place să vedem femeia!
Pe-un rol, de femeie, mult prea convențional,
Alături de-un mascul destul de animal,
În care ei formează un androgin platonian.
Cu dragostea duioasă în care ea deține,
Doar atribute fine, firave și sublime,
Menite să incite și doar să reconfirme
Puterea și vigoarea masculului feroce,
Nesigur, vulnerabil cu tente prea precoce.
Un singur adevăr, rămâne astfel, crud:
Ca Ea, Femeia noastră, e doar o jumatate,
Ce suferă și are (înca) complexe de inferioritate,
Tot timplul validate de-această societate,
Ca și feminitate.
Alături amândoi formează un tablou,
Mult prea handicapat,
Și astfel fragmentat,
Cu mari probleme-n cuplu,
Ce vrea și el să fie puțin mai dezvoltat.
Căci Ea, Femeia noastră,
E limpede că are,
Ceea ce Freud numește,
Complexe de castrare,
Necoștientizate, Negate, Reprimate,
Iar rezolvarea lor continuă să fie
O lupta feministă,
Puțin cam extremistă.
Deoarece Femeia,
La fel ca și barbatul,
Sunt oameni și ființe
Întregi, complete, pline
De-un psihic fascinant
Și nu alienat,
Ce-abundă de calități umane,
Ce sunt astfel sortite,
Să crească, să cultive,
Noi drumuri, perspective.
Numai atunci când ei se vor percepe-ntregi,
Și se vor hotarî să-nfrunte diferența,
Masculul va cunoaște cu-adevarat potența.
De ce nu realizează?
Cât de nefasta este
O limitare cruntă,
De-această societate maruntă,
De roluri prea rigide,
În care se pot naște, doar nimfomane proaste
Și intelectuale frigide.
Speranța e o moarte
Și-n ultima instanță,
Ea trebuie să poată,
Să se trezească-odată
Și să evolueze
La acea intensitate moderată,
Fără extreme dure
Așa cum Ea nici nu mai poa’ să-ndure.
Și astfel, masculinul feminității Ei,
Și femininul masculității Lui,
Ar sublima istoric o specie bolnavă,
Ce poate se salvează,
De-o anomalie macabră.