Hipnoterapia ericksoniană
Hipnoterapia
Situată undeva între terapiile comportamentale şi cele de orientare experimentală, hipnoterapia este psihoterapia realizată cu ajutorul hipnozei. Ea poate să îmbrace forma unei psihoterapii centrate în exclusivitate pe simptom, situaţie în care, în urma inducerii hipnozei se administrează formule sugestive cu caracter terapeutic, dar poate fi utilizată şi ca o psihoterapie de dezvoltare, de largire a orizonturilor şi perspectivelor asupra vieţii. Astel psihoterapia ce foloseşte hipnoza (mai ales cea ericksoniană) este mai mult un demers orientat către obiective şi soluţii. Respectând mai mult resursele omului decât problemele sale. Un aspect important al psihoterapiei fiind şi explorarea unor dimensiuni mai profunde ale psihicului prin hipnoanaliză.
Hipnoanaliza combină sugestiile terapeutice cu unele tehnici specifice psihanalizei, urmărind descoperirea conflictelor profunde care stau la baza producerii simptomelor. Deşi considerată de mulţi ca făcând parte din domeniul parapsihologiei, ştiinţa actuală a demonstrat faptul că hipnoza nu este un fenomen supranatural, ci doar o stare modificată de conştiinţă, asemănătoare cu relaxarea sau stările meditative specifice unor culturi orientale. (Yoga; Zen). Hipnoza este definită deci de majoritatea specialiştilor ca o stare modificată de conştiinţă indusă de regulă în mod artificial. Ea este asemănătoare cu somnul, dar diferă de acesta din punct de vedere electrofiziologic (undele cerebrale din timpul hipnozei sunt unde alfa -unde specifice stării de veghe relaxată). Hipnoza favorizează o creştere a sugestibilităţii, ca rezultat al căreia pot fi induse subiectului o serie de modificări la nivelul sensibilităţii, motricităţii, memoriei, gândirii, afectivităţii.
Hipnoza ericksoniană – o hipnoză modernă, permisivă şi indirectă
Hipnoza permisivă a fost iniţiată de Milton Erickson, despre care se spune că a exercitat o influenţă tot atât de mare ca şi Sigmund Freud la vremea sa. Obiectivul principal al acestui gen de psihoterapie este să se vină în întâmpinarea nevoilor pacientului, psihoterapeutul concentrându-şi atenţia asupra pacientului viu, cu personalitatea şi cu problemele sale unice. Milton Erickson spunea că pentru a fi un bun terapeut trebuie să observi, să observi, să observi şi atunci când crezi că ai observat totul, să observi din nou. Oamenii ştiu mult mai mult decât cred ei că ştiu şi pierd timp preţios pentru a se limita şi a se autoperturba. Factorii individuali şi culturali ne-au învăţat să credem doar în capacităţile limitate ale conştientului, care trebuie să controleze totul, intuiţia creatoare fiind în mare măsură blocată. Din acest motiv oamenii se autolimitează, se autoblochează, împiedicând crearea continuă şi armonioasă de noi sisteme de referinţă elaborate de inconştient. Psihoterapia va furniza un cadru special de lucru pentru inconştient, cadru în care limitările învăţate sunt suspendate, astfel încât inconştientul îşi va manifesta în continuare creativitatea, căutând în mod liber o nouă soluţie, constructivă de data aceasta.
Elementul esenţial al abordării ericksoniene constă în abordarea indirectă şi permisivă a pacientului şi se realizează prin intermediul comunicării analogice şi metaforice. Comunicarea metaforică nu este nouă, învaţămintele fiind transmise prin intermediul acestei metode încă din cele mai vechi timpuri. Noutatea este utilizarea ei în scop terapeutic. Datorită caracterului său flexibil, această abordare face din terapeut un pedagog care îl învaţă pe subiect să utilizeze armele inconştiente de care dispune pentru a se putea schimba, pentru a putea progresa. Schimbarea terapeutică reprezintă un proces activ care se derulează în trepte, o schimbare mică antrenând o alta, dupa modelul bulgărelui de zăpadă care se rostogoleşte pe o pantă. Abordarea ericksoniană are un caracter individualizat. Ea se deosebeşte de inducerea hipnotică de stil clasic, care este ritualistă şi repetitivă (aceeaşi tehnică este aplicată pentru fiecare pacient), inducţia ericksoniană utilizeaza trăsăturile personalităţii pacientului şi comportamentul acestuia pentru a facilita intrarea în transă.