Libertatea naste siguranta si incredere la copii
Sentimentul de siguranta reprezinta conditia fundamentala a dezvoltarii copilului si echilibrului sau interior. Copiii parasiti de familie se caracterizeaza tocmai printr-o aculturatie şi o socializare insuficienta. Ei raman „salbatici” sub unele aspecte, facandu-le probleme educatorilor, deoarece este lipsit de familie, iar aceasta constituie un cadru relativ stabil şi coerent; actiunea securizanta a mamei si familiei permitand copilului sa se instaleze in viata curenta.
Sentimentul de siguranta e alimentat la copil de sentimentul ca e acceptat de anturajul imediat, mai ales de parinti. A se simti acceptat inseamna a se simti iubit. Copilul mic va intui aceasta dragoste:
- in calitatea hranei şi a ingrijirilor,
- in gingasia contactelor sale cu mama – stimuli favorabili pentru dezvoltarea sa neuro-psihica.
Dragostea nu poate fi pentru un copil un sentiment abstract, ea trebuind sa poata fi simtita, clara, expresiva, evidenta, exprimata prin acordarea unor satisfactii concrete, printr-un limbaj limpede, un limbaj care nu e alcatuit numai din cuvinte. Copilul are nevoie sa stie ca reprezinta motiv de bucurie pentru parinti sai.
Insa aceste sentimentele de apartenenta, de acceptare, de siguranta, sunt conditionate si de autoritatea exercitata de adult. Copilul are mare nevoie sa stie clar ce este permis si ce este oprit, intarindu-i astfel sentimentul de siguranta si protejandu-l de pericolele exterioare si interioare.
A accepta copilul si al iubi inseamna deci si a accepta:
- caracteristicile lui proprii, particulare;
- stare a lui imatura;
- ignoranta;
- slabiciunea;
- pornirea sa spre zgomot si miscari;
- trebuinta sa de experiente fara numar.
Sentimentul de siguranta implica si increderea copilului ca poate conta pe puterea sau competenta adultilor care il inconjoara si de care depinde.
Parintii se aseaza adesea intre copil si realitate, frustrandu-l de experientele care il pot duce la castigarea increderii in sine.
Parintii admit greu ideea ca copilul nu se poate dezvolta si nu poate invata decat cu conditia sa experimenteze el insusi!!!
A accepta copilul inseamna a accepta aceasta dorinta de a explora si de a face incercari cu mainile lui, a accepta setea lui de a intelege si nemunaratele intrebari prin care se exprima aceasta trebuinta si deci a-i da raspunsurile asteptate.
Nu exista explorare sau experimentare fara initiativa personala si libertate!!!
Tinut sub control, condus, coplesit cu interdictii, sfaturi, indemnuri, copilul se simte acceptat doar cand este «cum trebuie sa fie », cum vor altii, ceea ce duce la pierderea sentimentului de siguranta si mai ales a propriei valori.
Asadar, momentele de libertate sunt INDISPENSABILE pentru o evolutie favorabila dezvoltarii copilului.
[divider]