Termen întrebuinţat pentru prima dată în 1887 de psihologul francez Alfred Binet (1857-1911) pentru a descrie o formă de fetişism* constând în a considera propria persoană obiect sexual. Termenul este utilizat apoi de Havelok Ellis in 1898 pentru a desemna un comportament pervers în relaţie cu mitul lui Narcis, în 1899, în comentariul său la articolul lui Ellis, criminologul Paul Nacke (1851-1913) introduce termenul în germană.

In tradiţia greacă, termenul narcisism desemnează iubirea de sine a unui individ. Legenda şi personajul lui Narcis au fost făcute celebre de Ovidiu în a treia parte a Metamorfozelor.

Fiu al zeului Kephisos, protector al fluviului cu acelaşi nume. şi al nimfiei Leirope, Narcis era de o frumuseţe neasemuită. De el s-au îndrăgostit mai multe nimfe dintre care Echo, pe care Narcis a respins-o. Disperată, ea s-a îmbolnăvit si a implorat-o pe zeiţa Nemesis să o răzbune. La o vânătoare, tânărul a adăstat lângă o fantană cu apa limpede: fascinat de imaginea sa din apă. Narcis a crezut că vede o altă fiinţă şi, înmărmurit, nu şi-a mai putut desprinde privirile de pe figura care era a sa. Îndrăgostit de el însuşi, Narcis a întins braţele în apă pentru a îmbrăţişa imaginea care nu înceta să se ferească. Chinuit de dorinţa imposibilă, Narcis a plâns şi a sfârșit prin a înţelege că el însuşi era obiectul dragostei sale. A încercat să se rupă de propria persoană şi s-a lovit până la sânge înainte de a spune adio oglinzii fatale şi de a-și da duhul. In semn de doliu, surorile sale, Naiadele şi Diadele, şi-au tăiat cosiţele. Când au vrut să puna trupul lui Narcis pe rug, au descoperit că se preschimbase în floare.

Pâna la sfârşitul secolului XIX termenul este folosit de sexologi pentru a desemna selectiv o perversiune sexuală caracterizată de iubirea unui subiect pentru sine însuşi.

În 1909 Isidor Sadger vorbeşte de narcisism în legătură cu iubirea de sine ca modalitate de alegere de obiect la homosexuali; el se deosebeşte de Havelock Ellis, socotind narcisismul nu o perversiune, ci un stadiu normal al evoluţiei psihosexuale a fiinţei omeneşti.

Termenul narcisism apare pentru prima oară sub pana lui Freud într-o notă adăugata în 1910 celor Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii*. Vorbind despre „invertiți”   şi nefolosind încă termenul homosexual, Freud scrie că aceştia „se iau pe înşişi drept obiecte sexuale”  şi că,  „pornind de la narcisism, caută tineri asemănători propriei persoane, pe care să-i iubească la fel precum mama lor i-a iubit pe ei”.

în 1910, în eseul O amintire din copilărie a lui Leonardo da Vinci*. şi în 1911. in cazul Schreber*. Freud, pe urmele lui Sadger, consideră narcisismul un stadiu normal* al evoluţiei sexuale.

în 1914, în „Pentru a introduce narcisismul” , termenul primeşte valoare de concept. Fenomen libidinal, narcisismul ocupă un loc esenţial în teoria dezvoltării sexuale a fiinţei umane. Elaborarea acestui text se sprijină pe studierea psihozelor şi în special pe contribuţiile lui Karl Abraham*. Fără să întrebuinţeze cuvântul, berlinezul, într-un text din 1908 despre demenţa precoce, descrisese procesul de dezinvestire a obiectului şi de revenire a libido*-ului asupra subiectului: „Bolnavul mintal îşi consacră sieşi, ca obiect sexual, întregul libido pe care omul normal îl dedica anturajului viu sau animat. Supraestimarea sexuală nu îl priveşte decât pe el.” Freud va adopta această definiţie a psihozei în cea de-a douăzeci şi şasea lecţie din Introducere in psihanaliză.

Germană: Narzissmus. Engleză: Narcissism. Franceză: Narcissisme.

Sursa: Dicționar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii