Termen propus în 1769 de medicul scoţian William Cullen (1710-1790) pentru a defini bolile nervoase care antrenau tulburări de personalitate. A fost popularizat în Franţa de Philippe Pinel (1745-1826) în 1785. Reluat ca un concept de Sigmund Freud din 1893, termenul este folosit pentru a desemna o maladie nervoasă ale cărei simptome simbolizează un conflict psihic refulat, de origine infantilă.

O dată cu dezvoltarea psihanalizei, conceptul a evoluat pentru a-şi găsi în cele din urmă locul într-o structură tripartită, alături de psihoză şi perversiune.

Prin urmare, din punct de vedere freudian, clasăm în registrul nevrozei isteria* şi nevroza obsesională*, cărora trebuie să le adăugăm nevroza actuală, care include nevroza de angoasă şi neurastenia*, precum şi psihonevroza, care include nevroza de transfer si nevroza narcisică.

Expresia nevroză de caracter ţine de terminologia lui Edward Glover şi de doctrina lui Wilhelm Reich, noţiunea de nevroză de eşec a fost creată de Rene Laforgue iar cea de nevroză de abandon de psihanalista elveţiană Germaine Guex (1904-1984).

Germană: Neurose. Engleză: Neurosis. Franceză: Nevrose.

Sursa: Dicționar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii