Cum anume stim ceea ce stim reprezinta teoria cunoasterii sau epistemologia, programarea neurolingvistica putand fi considerata o epistemologie a experentei.

Exprimata formal, o teorie a cunoasterii trebuie sa aiba in vedere:

  1. Enumerarea intregului locus de informatii senzoriale sau a tuturor unitatilor de sens – necesare pentru intelegerea comportamentului si experentei (adica enumerarea tuturor diferentelor care fac o diferenta, ce ii permit unui individ sa faca presupuneri, deductii si predictii despre experienta personala si despre cea a altor fiinte umane).
  2.  Enumerarea descrierilor structurale (reprezentari) ale acestor informatii senzoriale. Altfel spus, o desprie a ierarhiilor si nivelurilor de reprezentare, o fenomenologie a obiectelor, relatiilor, evenimentelor etc.
  3. Enumerarea circuitelor cauzale ce fundamenteaza si creeaza descrierile structurale (propietatile formale ale reprezentarii).
  4. Un model de proces care este o metoda explicita si sistematica de aplicare a modelelor si principiilor revendicate de teoria cunoasterii. O epistemologie nu trebuie sa fie doar descriptiva, ci si utila si sa poata fi aplicata la experienta personala in desfasurare.
  5. Un sistem de feedback, astfel o teorie a cunoasterii trebuie sa fie si justificabila pentru experienta unui individ (sa-si mentina proportionalitatea) nu doar aplicabila.

Comportamentul si experienta oamenilor sunt rezultatul unui sistem cibernetic unde  anumite cauze sau anumite efecte nu pot fi izolate de contextul lor, fiecare parte fiind considerata si masurata prin raportare la intreg. De aceea orice model satisfacator de experienta umana, comportamental, fiziologic sau epistemologic, trebuie sa fie cibernetic.

Explicatia ciebernetica data de Gregory Bateson, in cartea sa-“Trepte catre o ecologie a mintii” este urmatoarea: Spunem ca bila de biliard B s-a miscat intr-o anumita directie, din cauza ca bila de biliard A a lovit-o intr-un anumit unghi. Explicatia cauzala este de obicei pozitiva, spre deosebire de aceasta explicatia cibernetica este mereu negativa. Calculam posibilitatile alternative ce ar fi putut interveni, apoi ne intrebam de ce multe dintre alternative nu au fost urmate, deci evenimentul respectiv a fost unul dintre putinele ce puteau sa se produca in realitate. In limbajul cibernetic, despre cursul unui eveniment se spune ca este supus restrictiilor si se presupune ca in afara acestor restrictii, caile de schimbare ar fi guvernate numai de egalitatea probabilitatii. Consideram evenimentele si obiectele doar ca fapte de intentie, propuneri, mesaje, percepte…

Unitatea de sens elementara in perceptie este diferenta. Organele noastre de simt “percep” reactionand la schimbarile sau diferentele din mediu. De exemplu pentru a vedea ochii fac in permanenta miscari microscopice. Daca ar fi mentinuti perfect nemiscati, celulele din retina s-ar obisnui cu stimulul neschimbator si ar inceta sa trimita mesaje catre creier. In experimentele in care s-a facut acest lucru, subiectii spuneau ca efectiv vedeau cum lumea se estompeaza.

Fiziologic, perceptia senzoriala se produce prin intermediul diferentelor privind interconexiunile neuronilor corticali, modelul de stimulare si localizarea.

Comportamental daca vrem sa descoperim ce anume ne face “buni” la o activitate, cea mai eficienta metoda este sa comparam prestatia noastra cu cea a unei persoane care face aceasi activitate mai putin bine. De exemplu ceea ce face un individ sa fie “bun “ la silabisire fata de o persoana care silabiseste prost este diferenta la nivel mental si corporal dintre ei, diferenta ce formeaza componentele critice ale silabisirii. Ceea ce amandoi fac in mod similar este irelevant, raportat la silabisire. Procesul acesta de a efectua comparatii se numeste analiza contrastiva si este unul  dintre principalele instrumente de modelare din programarea neurolingvistica.

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii