OBSTACOLELE INTENSIFICA IUBIREA
Se intampla de multe ori sa ne simtim atrasi de oameni care nu sunt interesati de noi. Este oare provocarea, sau jocul de-a soarecele si pisica care ne inebuneste si nu ne da pace? Sau fiorul vanatorii, ca atunci cand un barbat merge la pescuit, sta cateva zile, doarme intr-un sac de dormit si e piscat de tantari, mananca o mancare pe care nici puscariasii nu ar atinge-o, apoi prinde un peste mare, isi face poza alaturi de el si vine acasa mai mandru ca un paun.
Este important sa observam ca daca sotia acestui barbat i-ar pune pe trepte un peste mare, nu ar vrea sa faca nimic cu el. Astfel afecteaza “vanatoarea” interesul fata de o femeie sau de un barbat. Daca o femeie alearga dupa un barbat sau un barbat dupa o femeie e ca si cand li s-ar livra un peste in fata usii. Este adevarat atunci ca oamenii ii castiga precum un trofeu pe cei care se lasa greu prinsi in acest joc al dragostei? A se lasa greu prins atrage dupa sine, crearea de provocari si de obstacole in favoarea unui castig facil. Desi aceasta presupunere beneficiaza de o larga acceptare, cinci studii diferite nu au reusit sa demonstreze “efectul greu de prins”. Insa s-a demonstrat ca persoanelor le plac in general partenerii mofturosi fata de altii, nu fata de ei.
Un exemplu care intareste aceasta teorie este al unui studiu in care subiectii au primit informatii in ceea ce priveste nivelul mofturilor partenerilor de sex opus. Rezultatul a fost ca oamenii foarte mofturosi erau dispusi sa se intalneasca numai cu persoane ce aveau calitati deosebite, cei mofturosi nu erau dispusi sa iasa cu oricine si cei care nu erau mofturosi erau dispusi sa iasa cu cine s-ar fi nimerit. Observatiile au aratat ca subiectii au fost atrasi in cea mai mare parte de oamenii mofturosi si nu de cei care au fost perceputi drept snobi, adica cei foarte mofturosi, unde femeile au fost mai predispuse sa reactioneze negativ. Rezultate ce atesta partial intelepciunea populara in care se spune ca doar femeile trebuie sa se lase greu prinse.
Cert e ca exista oameni pentru care a nu putea avea ceea ce-si doresc este mult mai excitant decat a detine cu usurinta obiectul dorintei lor astfel ce nu pot detine devine o provocare mentala si mai presus considera aceasta caracteristica ca fiind cea mai atragatoare. Intr-una din scrierile sale, Sigmund Freud afirma ca este nevoie de un obstacol pentru ca libidoul sa fie impins la un nivel inalt si, acolo unde piedicile naturale contra satisfactiei nu sunt suficiente, oamenii din toate timpurile au introdus obstacole conventionale pentru a putea savura iubirea.
Una din explicatiile ce duc la intelegerea acestui fenomen, ne este data de teoria reactantei. Aceasta teorie demonstreaza ca atunci cand libertatea noastra de a actiona, a simti sau a gandi, este pusa in pericol, suntem mai mult decat motivati sa incercam sa o recuperam, fiind unul din motivele pentru care oamenii isi doresc mai intens lucrurile pe care le-au pierdut si in cazul iubirii ii doresc pe cei neinteresati de ei, vrem persoanele pe care nu am putea sa le avem sau nu le-am avut.
Schopenhauer spunea ca rareori ne gandim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseste. Teoria reactantei explica si de ce obstacolele intensifica iubirea, obstacolul fiind in afara realatiei ca o despartire fortata sau dezacordul parintilor. Un exemplu faimos este povestea de iubire tragica dintre Romeo si Julieta, fiind cel mai celebru caz de obstacole in calea dragostei pe care cercetatorii analizandu-l au descoperit ca in situatia a numeroase cupluri, fie casatorite sau nu, exista o asociere benefica intre iubirea dintre ei si obiectiile parintilor.
Astfel obstacolele stimuleaza atractia, avand tendinta sa iubim mai mult oamenii pentru care suferim sau ne chinuim. Aceste obstacole ne atrag atentia si ne determina sa ne impunem vointa ascultand de inima noastra pentru ca iubirea sa invinga mereu.