Oul – simbol arhetipal al Universului
Oul apare ca simbol arhetipal al inceputului tuturor lucrurilor, al originii, al regenerarii si permanentei vietii. Mitologemul oului primordial sau oului cosmic, din care s-a creat lumea, are o raspandire pe o intinsa arie culturala, acoperind toate continentele lumii. Dintr-un ou (uneori, el este de aur) ce pluteste in apele oceanului primordial se naste intregul univers: din partea superioara a cojii apare cerul, din cea inferioara se naste pamantul, iar galbenusul se transforma in soare. Motive cosmogonice si cosmologice le aflam si pe ouale incondeiate („impistrite”) romanesti pe care figureaza luna, soarele, Calea Lactee, flori, pesti etc.
Oul semnifica un principiu regenerator si fecund, de aceea, el apare frecvent in sarbatorile de renovare a naturii, in riturile fertilitatii si in cele de trecere. In Persia, ouale colorate, reprezentau cadoul obisnuit de Anul Nou, iar la noi si in intreaga arie balcanica si est-europeana e raspandit obiceiul inrosirii si incondeierii oualor de Pasti; ciocnirea celor vopsite pare a fi un rit mostenit de la primii crestini, care isi daruiau cate un ou rosu de Pasti, se sarutau si spuneau: „Christos a inviat!”.
Oul e un simbol al nemuririi si al resurectiei, in mormintele vechi din Rusia sau din Suedia s-au gasit oua de lut. Ca simboluri ale fertilitatii, ele sunt prezente in ceremoniile ce insotesc semanatul sau culesul roadelor campului. Plugarul finlandez le purta in buzunar in timpul semanatului, estonienii mananca oua in perioada campaniilor agricole, iar taranii romani ingropau cojile de oua in brazda sau le aruncau inaintea boilor la pornirea plugului, le puneau in desaga cu seminte (T. Pamfile, Agricultura, 48, 59). In ceremonialul de nunta romaneasca, mirele si mireasa, asezandu-se la masa, dupa ce se intorc de la biserica, trebuie mai intai sa manance un ou (S. FI. Marian, Nunta, 305). Ouale sunt si o ofranda rituala destinata divinitatilor si stramosilor. La romani, cojile de oua rosii de Pasti se dau pe apa spre a se duce in „Ńara blajinilor”(Fochi, Datini, 34). Oul participa la un simbolism al intimitatii, repaosului, alaturi de casa, arca,caverna, scoica, toata aceasta constelatie simbolica fiind pusa in legatura cu pantecul matern.
Majoritatea oamenilor in aceasta perioada savureaza Pastele si prin prisma acestor ritualuri si simbolistici ale Oului.
Pentru a descoperi o viziune artistica a mitului cosmogonic va propun poezia lui Ion Barbu – Oul dogmatic (cu ocazia sarbatorii Pastelui, poetul i se adreseaza omului „uituc” si „nerod”, amintindu-i ca oul (pe care acesta il roseste si mananca) are semnificatii profunde, pe care omenirea le-a pierdut odata cu disparitia miturilor.)
“E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mancare,
Dar viul ou, la varf cu plod,
Facut e sa-l privim la soare !
Cum lumea veche, in clestar,
inoata, in subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nunta si cavou.
Din trei atlazuri e culcusul
in care doarme nins albusul
Atat de gales, de inchis,
Cu trupul drag surpat in vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pamanturilor n-a ajuns
Acorda lin
Si masculin
Albusului in hialin :
Sarutul plin.
*
Om uitator, ireversibil,
Vezi Duhul Sfant facut sensibil?
Precum atunci, si azi — intocma :
Marunte lumi pastreaza dogma.
Sa vezi la bolti pe Sfantul Duh
Veghind vii ape fara stuh,
Acest ou — simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.
Nu oul rosu.
Om fara sat si om nerod,
Un ou cu plod
iti vreau plocon, acum de Paste :
il urca – in soare si cunoaste !
*
Si mai ales te infioara
De acel galben icusar,
Ceasornic fara minutar
Ce singur scrie cand sa moara
Si ou si lume. Te-infioara
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte — acolo-i toata.
in galbenus,
Sa roada spornicul albus,
Durata-inscrie-in noi o roata.
intocma — dogma.
*
inca o data :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nunta-in el.
Si nici la closca sa nu-l pui !
il lasa — in pacea — intaie-a lui,
Ca vinovat e tot facutul,
Si sfant, doar nunta, inceputul.”
Paste Fericit!