Termen derivat din greacă {para: contra, naos: spirit) care desemnează nebunia* în sens de posedare şi delir. în nosografia psihiatrică germană, termenul este introdus în 1842 de Johann Christian Heinroth (1773-1843) pornind de la un cuvânt creat în 1772, iar în nosografia franceză în 1887 de Jules Seglas (1856-1939). O dată cu lucrările lui Wilhelm Griesinger (1817-1868), Emil Kraepelin, Eugen Bleuler*, apoi Gaetan Gatian de Clerambault*, paranoia devine, alături de schizofrenie* şi de psihoza maniaco-depresivă*, una dintre cele trei componente moderne ale psihozei în general. Ea se caracterizează prin delirul sistematizat, predominanţa interpretării* şi absenţa deteriorării intelectuale. Sunt incluse aici delirul de persecuţie, erotomania, delirul de grandoare şi delirul de gelozie.

Sigmund Freud reia termenul în acest sens în 1911, desemnând prin paranoia o apărare* împotriva homosexualităţii*. După el, Melanie Klein şi Jacques Lacan vor dezvolta în psihanaliză o concepţie structurală despre paranoia, Klein apropiind-o de schizofrenie (poziţie schizoid-paranoidă*) în cadrul unei definiţii a relaţiei cu obiectul, Lacan făcând din ea esenţa însăşi a procesului psihotic.

Această formă de nebunie, pe care Freud o compara cu un sistem filosofic datorită modului ei logic de expresie şi intelectualităţii ei apropiate de raţionamentul normal, fusese descrisă în Antichitate nu numai de Hipocrate. dar şi de marii autori tragici, Eschil şi Euripide. A trebuit totuşi să aşteptăm secolul XIX şi lucrările fondatoare ale şcolii germane de psihiatrie pentru ca termenul sa figureze într-o clasificare generală a bolilor mentale. După Heinroth. care a introdus cuvântul. Griesinger. în cadrul unei nosografii organiciste, a dat în 1845 acestui tip de delir numele de Verrucktheit (tulburare a spiritului). Pe urmele sale, Kraepelin a impus cuvântul paranoia pentru a descrie un fenomen identic.

Noutatea sistemului kraepelian de clasificare ţinea de faptul că introducea ordine şi claritate în haosul nosografiilor anterioare. Se făcea distincţia între trei grupe de psihoze: paranoia, demenţa precoce, nebunia maniaco-depresivă sau psihoza maniaco-de-presivă (urmaşă a vechii melancolii*). La toate acestea se adăuga un termen intermediar, parafrenia, care desemna un delir cronic situat între demenţa precoce şi paranoia.

în acest cadru, Kraepelin definea paranoia ca „dezvoltarea insidioasă, sub dependenţa unor cauze interne şi potrivit unei evoluţii continue, a unui sistem delirant, durabil şi imposibil de destructurat, care se instaurează cu păstrarea completă a clarităţii şi a ordinii gândirii, voinţei şi acţiunii“. Potrivit acestuia, era vorba de o boală „constitutivă”, întemeiată pe două mecanisme fundamentale: delirul de referire şi iluziile de memorie, amândouă producând diferite teme de persecuţie, gelozie şi grandoare. Astfel, paranoicul este un bolnav cronic care se dă drept profet. împărat, mare personalitate, inventator, reformator etc.

Germană: Paranoia. Engleză: Paranoia. Franceză: Paranoia.

Sursa: Dicționar de Psihanaliză, Editura Trei, 2002

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii