Personalitatea celui care iubeste
De ce unii dintre noi sunt mai deschisi spre iubire si se simt mai confortabil in relatiile romantice?
Eric Erikson spunea ca avem nevoie sa ne consolidam sentimentul de sine si sa stim cine suntem, inainte de a putea avea relatii cu adevarat intime. Teoria lui Erikson este demonstrata in cadrul unui studiu in care s-a comparat nivelul identitatii de sine cu nivelul de intimitate din cadrul relatiilor de iubire, astfel cu cat mai puternic sentimentul identitatii unei persoane , cu atat mai mare capacitatea acelei persoane de a fi intima.
Oamenii care nu au un sentiment al identitatii bine dezvoltat, sunt ingroziti de ideea ca o relatie ii va inghiti si se vor pierde in aceasta si se tem de intimitate. Cand acesti oameni se indragostesc, sentimentele pe care le au sunt neobisnuit de intense, ii coplesec si ii duc deseori spre iubiri obsessive si tumultoase.
Sentimentul de identitate si de incredere in sine ne influenteaza capacitatea de a darui si de a primi dragoste, astfel pentru a putea iubi trebuie mai intai sa ne iubim pe noi si sa ne simtim siguri ca putem oferi dragoste. Din aceasta pricina in general oamenii cu o rata mai mare de experiente amoroase tind sa aiba un nivel mai ridicat al increderii in sine si un nivel redus de defensiva.
O alta latura a personalitatii legata de capacitatea de a iubi este actualizarea de sine, ce se refera la permanentul efort al unei persoane de a evolua , de a-si dezvolta constant talentele si capacitatile. Abraham Maslow a pus nevoia de actualizare de sine in varful piramidei nevoilor umane si este asadar, scopul ultim spre care tinde omul in viata. Consta in a invata sa traiesti pentru a trai in echilibru si este baza abilitatii de a darui si a primi iubire.
Exemplul care sustine teoria lui Maslow, este cel al unui studiu ce ne arata ca oamenii implicati in relatii romantice au un nivel superior de actualizare de sine, in comparatie cu cei care nu au fost implicati in relatii intime. Studiile ulterioare au indicat totodata si o relatie mai complexa intre actualizarea de sine si abilitatea de a iubi, astfel incat pe de o parte actualizarea de sine a fost asociata unei experiente amoroase mai satisfacatoare si mai bogate, iar pe alta parte s-a observat corelarea intre un nivel inalt de actualizare de sine si o nevoie mai redusa de relatii romantice. Ceea ce ne demonstreaza ca oamenii cu o buna actualizare de sine savureaza mai mult relatiile de iubire si nu au asa de multa nevoie de ele decat oamenii care nu au o astfel de actualizare de sine si incredere in sine.
Un exemplu in cazul increderii in sine este cel al unui experiment ce s-a petrecut in urma cu doua decenii, unde cativa oameni de stiinta de la Universitatea din Wisconsin au facut un experiment interesant pentru a demonstra cat de importanta este increderea in sine. Protagonistul: un soricel. Personaje secundare: cativa soricei carora li se legau piciorusele din fata. Scenariu: cercetatorii puneau un soricel legat, in cusca soricelului liber. Intrucat se incalca “proprietatea privata”, soricelul protagonist il pedepsea pe infractor batandu-l. Fiind legat, soricelul victima putea fi pedepsit cu usurinta. Dupa un timp, soricelul a dobandit mai multe victorii, asa ca oamenii de stiinta au inceput sa puna in cusca sa soricei nelegati. Soarecele capatase atat de multa incredere in el insusi incat nu ii mai era teama de confruntari. In mod normal, nu ar fi indraznit sa se confrunte cu soarecii mai mari, dar dobandise incredere in sine si era convins ca este de neinvins, astfel a iesit de fiecare data victorios.
Chiar daca experimentul in cauza este cam… agresiv, el ilustreaza foarte bine puterea pe care o avem atunci cand suntem increzatori in propriile forte.
Increderea in sine si actualizarea de sine influenteaza stilul oamenilor de a iubi, pentru ca oamenilor nesiguri, carora le lipseste un sentiment al sinelui si care nu au o buna actualizare de sine, tind spre un stil de iubire de tip joc si au relatii cu multe conflicte si cu niveluri reduse de intimitate, dar persoanele care au incredere in sine si un sentiment coerent al sinelui, tind spre stiluri de iubiri romantice si se daruiesc in relatii cu un nivel crescut de intimitate.