Problema locurilor de parcare
Un om care se bucura des va capata riduri in colturile gurii; la fel, emotiile lasa urme in creier. Efectul unor emotii precum bucuria sau tristetea, pe care le traim foarte des, se aseamana cu cel al unor picaturi de apa care curg pe un versant de munte: fiecare picatura singura dispare repede, dar mai multe picaturi laolalta formeaza cu timpul o albie de parau, un rau, o vale. Bucuria poate deveni o obisnuinta, la fel si tristetea. Aceasta este justificarea neurobiologica a sfatului de a cultiva emotiile pozitive si de a le tine in frau pe cele negative.
Si reactiile emotionale se stabilizeaza in creier prin metoda de invatare propusa de Hebb- proces filmat de neurobiologul Bonhoeffer. Un exemplu simplu: daca te enervezi si tipi la un sofer care ti-a luat locul de parcare cu toate ca semnalizasesi, s-ar putea sa fii satisfacut pentru cateva clipe, dar locul de parcare nu mai poate fi recuperat si, mai rau, ai pregatit drumul pentru viitoare reactii de furie. Data viitoare cand un sofer se comporta agresiv, reactia ta va fi si mai puternica, deoarece conexiunea dintre “sofer nesimtit” si “furie” s-a intarit. Incercand sa combati furia printr-o criza de nervi nu faci decat sa torni gaz pe foc. In loc sa stapanesti emotia negativa, ii vei cadea victima si mai des in viitor.
Lobul frontal este menit sa controleze emotiile negative. Ne putem stapani, de exemplu, reactionand in folosul nostru, chiar si atunci cand suntem furiosi. Cand ne controlam, creierul este modelat in doua feluri. Pe de-o parte micsoram probabilitatea sa apara emotie negativa, deoarece conexiunea dintre stimul si reactia emotionala este atenuata; pe de alta parte, amelioram capacitatea lobului frontal de a stapani aceste emotii, in caz ca vor fi totusi declansate. Caci controlul constient al emotiilor trebuie exersat , asa cum se exerseaza, prin antrenament, si celelalte aptitudini. La randul lui, antrenametul transforma structura creierului, consecinta fiind un mai bun control al sentimentelor.