De ce psihoterapie? Cum funcționează ea?

De multe ori psihoterapia pare a fi un demers inutil, ar spune unii oameni. Nu poţi rezolva problemele citind o carte despre depresie sau vorbind cu un prieten ? Nu poţi renunţa pur şi simplu la anumite comportamente care nu sunt eficiente sau chiar îţi fac rău?
Răspunsul este că dacă un simptom este produs involuntar, iraţional, atunci găsirea soluţiei se adresează acelei zone în care el se află şi nu zonei analitice şi intelectualizate a fiinţei noastre. Chiar dacă se conştientizează un simpton nu înseamnă că putem şi să-l soluţionăm, deşi ştim că nu este ok să ne comportăm într-un anumit fel nu putem să şi renunţăm la acel comportament imediat ce ne-am dat seama de el. Cel mult, prin citirea diverselor materiale, cărţi, discuţii cu apropiaţii, putem ajunge să întelegem mai mult şi să aflăm poate cauza unor anumite dificultăţi cu care ne confruntăm.

Cheia înţelegerii acestor comportamente este inconştientul. Astfel, doar printr-o psihoterapie poţi ajunge în această zonă. Învăţarea la nivel intelectual este rareori eficientă.
Scopul unei psihoterapii este insight-ul personal, descoperirea personală de sine. Acest mod de învăţare este adesea dificil, de aceea psihoterapia durează mai mult decât câteva şedinţe. Majoritatea specialiştilor sunt de părere că obiectivele psihoterapiei vizează în principal următoarele aspecte:

Aceste obiective nu sunt uşor de atins deoarece adesea viziunea distorsionată despre lume şi imaginea de sine nesănătoasă ale pacientului sunt rezultatul unor relaţii patologice din copilărie, relaţii întărite pe parcursul mai multor ani de experienţe de viaţă. De asemenea, dezadaptările la nivel profesional, marital sau social presupun, pentru a fi rezolvate, şi operarea unor modificări în situaţia de viaţă a persoanei, pe lângă intervenţia psihoterapeutică propriu-zisă.

Psihoterapie şi dezvoltare personală

Există unele puncte comune ale noilor psihoterapii:

Semnificaţia procesului schimbării

Modelul psihanalitic accentuat pe factorii care pot induce o schimbare la pacient prin asociaţii libere şi interpretare. Noile terapii (analiza bioenergetică, Gestalt terapia, abordarea lui Rogers) au pus în prim plan descărcarea emoţională, exprimarea trăirilor. Exprimarea trăirii implică sentimente, trăiri corporale, iar mobilizarea corporală este motorul procesului de schimbare.

În grupurile de dezvoltare se repetă acum şi aici componente preprogramate de mult timp, dar participantul nu este conştient de toate acestea. În grup se identifică de către terapeut, componentele inconştiente şi care sunt similare cu ale părinţilor, prietenilor, partenerilor etc.

„Acum si aici” se vede care este partea sa de responsabilitate în conflictele cu care se confruntă. Prin experimente şi exerciţii adecvate pacientul explorează comportamente alternative, mai favorabile pentru a aduce un bun raspuns nevoilor sale. Trezirea conştiinţei sale este emoţională şi comportamentală şi este esenţială în favorizarea procesului de exprimare. Implicarea corpului în terapie, fie individuală, fie de grup, amplifică procesul de exprimare. „Corpul nu minte” (Lawer) ceea ce înseamnă că el transmite emoţiile, sentimentele, reacţiile profunde ale persoanei, mai mult decât cuvintele, corpul scapă de sub controlul conştiinţei (cenzura). În acest mod implicarea corpului în terapie antrenează o activare a procesului de schimbare, deci, implicit al dezvoltării personale. Astfel se suprapune terapia propriu-zisă pe aspectul creşterii și dezvoltării personale. Vechile terapii aveau ca scop reducerea obstacolelor care stau în calea dezvoltării şi creează boala.

În general ele erau centrate pe boală şi sunt de tip individual.

Noile terapii sunt centrate pe schimbare şi viaţă – implică un nivel ridicat pentru dezvoltare personală, pentru atingerea maximului potenţial al oamenilor. Acestea sunt psihoterapii centrate pe OBIECTIVE şi performanţă şi mai puţin pe problemă.