Sa avem, sa avem!Dorinta fara scop
Este usor sa folosesti neadecvat un lucru cu multe utilizari posibile. Asa se intampla si cu circuitele din creierul nostru responsabile pentru placere. Acestea ne pot domina personalitatea tocmai pentru ca sunt atat de adaptabile si de versatile. Contrar asteptarilor, nu detinem un circuit care sa declanseze senzatia de foame, unul pentru sex si inca unul pentru dorinta de a dobandi un statut in societate. Avem, in loc, un circuit mutifunctional pentru dorinta. Un singur mecanism il face pe om sa-si doreasca ceva si il conduce catre tinta dorintelor sale, oricare ar fi ea. In asta consta forma acestui program, dar si pericolele pe care le aduce cu sine.
Aceasta descoperire se datoreaza si ea sobolanilor de laborator. Cercetatorii le-au aplicat din nou electrozi pe hipotalamus, de data asta pentru a constata care sunt efectele directe ale dorintei sexuale asupra comportamentului. De indata ce circuitele neuronale pentru dorinta au fost excitate, animalele au devenit foarte active. Dar in ce directie trebuiau sa-si indrepte activitatea? Pentru ca dorinta fusese stimulata artificial, ea nu avea o tinta precisa; asa ca tinta trebuie gasita. Animalele au inceput sa faca tot ceea ce stiau mai bine: sa manance, sa bea, sa roada, sa miroasa, sa se curete, sa copuleze, sa duca obiecte de colo pana colo prin cusca, sa vaneze soareci, sa mute puii din cuib.
Tipul de activitate indeplinita de animale nu parea sa aiba vreun rol- important era faptul ca faceau ceva. Daca cercetatorii ii luau mancarea unui sobolan stimulat care tocmai voia sa manance, acesta se repezea la sticla de apa. Daca era indepartata si apa, sobolanul isi cauta un partener cu care sa se imperecheze. Deruta animalelor mergea atat de departe, incat sobolanii care voiau sa bea apa si constatau ca recipientul fusese inlocuit uitau de sete si incepeau sa manance. Cu cat le circula mai multa dopamina in creier, cu atat activitatile prin care excitatia prin care cauta o supapa puteau fi schimbate mai des intre ele. Cercetatorii au putut astfel observa “actionismul” in forma pura: doar actiunea conta, nu si telul.
Acest imbold se explica prin felul in care functioneaza mecanismul dorintei. Dopamina, substanta cea mai importanta din sistem, nu are sarcina de a transmite ea insasi o anumita informatie. Rolul ei consta mai degraba in schimbarea disponibilitatii neuronilor de a primi mesaje- adica a modului in care un organism reactioneaza la lumea inconjuratoare. Tendintele preexistente sunt astfel exacerbate. Un sobolan care era inainte flamand isi va cauta hrana cu si mai mult elan, un animal satul se va repezi, daca este stimulat, la primul lucru care-i iese in cale.
In aceasta privinta oamenii nu se deosebesc de sobolani. Dorinta este cel mai bun remediu contra plictisului. Dorinta iti imbunatateste dispozitia, iar atingerea scopului cu atat mai mult. Ce anume te inveseleste nu conteaza. O rochie superba, o carte de credit inepuizabila, functia de conducere in consiliul parintilor la scoala – totul e nimerit pentru a mentine activa masinaria dorintei. Nu conteaza decat nevoia de a avea ceva, anticiparea sentimentului de triumf. Pentru aceasta senzatie suntem gata sa dam tot. Vrem sa avem, nu doar sa fim!