Scufiita Rosie – Analiza Psihologica
In caz ca ați pierdut introducerea în minunata lume a povestilor disecate si prezentate pe tava pentru placerea dumneavoastra aveți încă ocazia să o faceti acum: Povești de trezit adulții
Deci haideti să vedem ce perle psihologice se ascund în:
[divider]Scufiița roșie
neglijență parentală, pedofilie, seducție, violență extremă, tortură, crimă, ipocrizie
Rezumat
În drum spre casa bunicii ei, Scufiița Roșie se întâlnește cu Lupul cel Rău și îi spune unde se duce. Așa că lupul ajunge acolo primul, o mănâncă pe bunica, se îmbracă în hainele ei și o așteaptă pe Scufiiță. Ajunge și ea acasă la bunica, discută puțin despre cât de mari mari îi sunt unele părți anatomice și este mâncată și ea. Un vânător care se întâmpla să treacă pe acolo vine și îi taie burta lupului scoțând-o pe Scufiiță. În unele versiuni o scot și pe Bunică, apoi îi umplu Lupului burta cu pietre și îl aruncă în râu în timp ce râd de el, probabil arătând cu degetul și dându-și coate una alteia, așa, de caterincă.
Și eu o ardeam, gen: Ce fătalău!
Asta e, în linii mari, varianta pe care o știm cu toții de la mămica de mici copii.
[divider]Unde te-a mințit mămica
Scufiița Rosie este una dintre puținele povești care nu are o morală evidentă pentru copii. Gândiți-va puțin. Ce ar trebui sa învețe un copil din povestea asta? Să se ferească de lupi? Lăsând la o parte ca asta nu mai e o problema reală din secolul 14 pentru nici un copil crescut normal… Chiar și copiii cultivatorilor de sfeclă din 1340… Aveau ei problema asta?
[fancy_images width=”550″ height=”413″] [image caption=”Nu cumva erau prea ocupați să se joace de-a ciuma bubonică?”]http://www.psiholistic.ro/wp-content/uploads/2013/12/ciuma.jpg[/image] [/fancy_images] [divider]Deși toată povestea pare inocentă la prima vedere, după o verificare mai apropiată vom putea descifra substratul sexual pe care îl abordează.
Inițial povestea s-a născut dintr-o nevoie de avertiza tinerele aflate la pubertate despre pericolele puse de partea animalică a bărbaților, reprezentați de lupul cel mare și rău.
Hadeți deci, să încercăm o analiză a personajelor
Mama
Ce fel de mamă își trimite fetița singură printr-o padure infestată de carnivori? De ce nu s-a dus chiar Mama la Bunica sau de ce nu a insotit-o pe Scufiița Roșie? Şi mai ales:
Ce a facut mama cât s-a descotorisit de fiica-sa?
E o practica foarte des intalnita si in ziua de azi: Parinții își trimit copiii la bunici, mai ales când sunt foarte tineri. Îi trimit cu diferite treburi sau ca să se joace, dar în principal ca să ramână ei singuri să joace ascunde-scufia-roşie-pe-sub-cearceafuri. Nu ni se spune nimic despre nici un tată, deci putem presupune ca mama Scufiiței avea niște relații mai libertine si fiica-sa ii statea în drum.
Nu ne vine greu sa presupunem că Mama nu a exclus ca un “accident” tragic i se poate întâpla Scufiiței.
Dar sa trecem la urmatorul personaj:
[divider]Bunica
Aparent o batrană alcoolică, senilă și neajutorată. Care depinde de nepoata ei ca să-și întrețină viciul. Bătrâna locuiește singură și izolată in mijlocul pădurii și, mai mult decat atât: nici măcar nu îşi încuie uşa.
De ce locuieste in padure? Pentru că speră să i se întample ceva interesant, ceva ce nu s-ar putea petrece dacă ar locui cu familia sau aproape de ei. Probabil nu e atât de batrană încât să-și fi piedut gustul pentru aventuri orale cu tineri lupi. În plus, Scufiița e destul de mică, deci bunica e, probabil, o femeie trecută de prima tinereţe dar încă în formă și cu nevoi de femeie.
Dacă ne gândim la sfârşitul poveştii ni-l amintim pe Vânător care se întâmpla să treacă pe lângă casa Bunicii exact la momentul potrivit. Si cum, mai ales in poveşti, nu există coincidenţe putem presupune că Vânătorul era un musafir frecvent pe la casa Bunicii. Un fin iubitor de pume. Sau GILF-uri, daca preferati.
Vânătorul
Cum am stabilit mai devreme ce căuta pe la casa Bunicii ar trebui sa ne fie clar și faptul că Vânătorul nu e un vânător real. Ce practică vânatorească e asta: să tai burta unui lup cu toporul, s-o umpli cu pietre şi sa-l arunci în râu?
Vânătorul e deci un personaj imatur, un salvator căruia ii place să-și chinuie adversarul învins cu ajutorul unei fetițe – un scenariu adolescentin.
[divider]Lupul
Antagonistul poveștii noastre și viitoarea victimă a protagonistei, e menit să ne reprezinte pe noi, bărbații în splendida noastră ipostază de animale de pradă violente, mari, păroase și mereu înfometate.
Cu toate astea, el e foarte blând și bine crescut la prima întâlnire, chiar dacă avansurile lui nu au succes.
El e dispus să își îmbrățișeze partea feminină – Anima – încorporând-o pe bunica fetiței.
Toate astea pentru puțină stimulare orală.
În ciuda aparenţelor, lupul e un personaj tragic. Dacă privim povestea din punctul de vedere al deznodământului putem raționa că toată tevatura a fost o conspirație menită să-i vina de hac Lupului folosind-o pe Scufiișa Roșie ca momeală. Din punctul ăsta de vedere morala poveștii e că lupii ar trebui să nu se apropie de fetițele aparent nevinovate și de bunicile lor. Deci să nu mai umble singur prin pădure ca e periculos.
Am ajuns și la mult temuta
Scufiiță Roșie
Să încercăm, deci, să vedem ce putem citi printre rânduri despre eroina noastră.
Să ne uităm în primul rând la haine: Ea poartă o pelerină si scufie roșie. Probabil pentru a-și suprima dorințele sexuale emergente de care devine din ce în ce mai conștientă, cu toate că încă nu le înțelege pe deplin. Superego-ul îi transmite că aceste pulsiuni sunt greșite. Un exemplu tipic de conflict între id și superego sau instincte animalice și norme sociale.
Accesoriul ei cel mai evident e scufia cea roșie pe care o poartă pentru a-și ascunde părul: feminitatea. Roșie, culoarea sângelui datorită asocierii cu sângele menstrual simbolizând trecerea de la copil la femeie a protagonistei.
Scufiița Roșie trebuie să treacă prin pădurea întunecată și periculoasă.
Ea cară un coș cu bunătăți. În versiunea fraților Grimm niște prăjituri și o sticlă de vin. Psihanalistul Erich Fromm arată că sticla din coșul Scufiiței e un simbol al virginității. Forma ei este falică, dar sticla e fragila și usor de spart. De asemenea vinul roșu e un simbol al pasiunii și o rudă simbolică a sângelui. În analiza viselor sticla mai poate reprezenta sentimente reprimate. Pentru a putea fi exprimate sticla trebuie deschisă sau spartă.
După prima conversație cu Lupul, care nu o sperie și nici nu o determină să se întoarcă acasă, Scufiița Roșie îi indică locul următoarei întâlniri: acasă la bunica. Unde o găsește pe bunica mâncată de lup și pe lup travestit în mamaie.
Să fim serioși! Nici o fetiță nu e atât de proastă încăt să-și confunde bunica cu un lup. Plus că face caz de evidentele discrepanțe dintre cei doi. De fapt conversația aia cu “Bunică, ce nas mare ai!” sună clar a flirt.
In unele versiuni mai vechi ale poveștii, Scufiița Roșie chiar face un număr de striptease ca să distragă lupul, dar după se bagă în pat cu el și este devorată.
Dacă vreți să aflați cum a devenit Scufiița Roșie ca femeie adultă cu o asemenea mamă și un așa scenariu de viață puteți citi în “Ce spui dupa bună ziua – Psihologia destinului uman” de Eric Berne, părintele analizei tranzacționale
[divider_top]
Interpretarea nu este noua. La mijlocul anilor ’80 am auzit-o, aproximativ in aceleasi coordonate, de la scriitorul Alexandru Protopopescu.
Poate C G Jung ar fi avut o alta interpretare, nu departe ca similaritate de aceasta maniera de analiza a textului. Dar cred ca in culisele textului stau alte insemne. Pana una alta va invit sa mai lasati seriozitatea si sa cetiti un http://psihoamuzament.blogspot.ro/