Spontaneitatea – lipsa inhibitiilor
„Odata scapati de inhibitii nu vom suferi?” Aceasta este intrebarea unui cititor, caruia ii multumesc pentru interesul aratat articolelor de aici, dar mai ales pentru preocuparea pentru dezvoltarea sa continua…
Iata de ce, pentru acest cititor, „a scapa de inhibitii, semnifica ceva foarte sensibil.. ceva care e bine sa stii sa-l faci si cand sa alegi momentul potrivit”…
Dar cum stii ca este acel „moment important”? In functie de ceea ce tu stabilesti ca este cu adevarat important pentru tine. Insa cum ajungi sa stabilesti ce este important pentru tine?
Putem observa ca oamenii cu adevarat „dezvoltati” pot fi descrisi ca fiinte relativ spontane, fara inhibitii, in comportament si chiar si mai spontane in ceea ce priveste viata lor Iauntrica, in ganduri, impulsuri etc. Comportamentul lor este marcat de simplitate si naturalete, si de lipsa artificialitatii, a inhibitiilor si a eforturilor de a obtine o anumita reactie din partea celorlalti. Acest lucru nu inseamna neaparat o conduita constant neconventionala. Daca am numara la propriu ocaziile in care astfel de oameni, cu o constiinta de sine puternica, se poarta neconventional, totalul n-ar fi prea ridicat. Lipsa lor de conventionalism nu este superficiala, ci esentiala sau Iauntrica. Impulsurile, gandurile si constiinta lor sunt neconventionale, spontane, naturale. Parand a-si da seama ca lumea in care traiesc nu poate intelege sau accepta acest lucru si din moment ce nu doresc sa-i raneasca pe ceilalti sau sa se lupte cu ei pentru orice fleac, vor traversa ceremonialurile si ritualurile conventionale cu o „ridicare din umeri amuzata” si cu toata gratia.
Ca aceasta conventionalitate este o manta care le sta foarte usor pe umeri si poate fi lasata la o parte cu usurinta se vede în faptul ca acesti oamenii permit rareori conventiei sa-i impiedice sau sa-i inhibe de la a face un lucru pe care-l considera foarte important sau esential pentru ei. Astfel de oameni au momente in care transpare lipsa lor esentiala de conventionalism, nu ca în cazul boemului obisnuit sau al rebelului care se impotriveste autoritatii, care face caz de lucrurile triviale si se impotriveste unor reguli lipsite de importanta ca si cum ar fi o chestiune de viata si de moarte.
Aceeasi atitudine launtrica poate fi observata si in momentele in care astfel de persoane devin foarte absorbite de ceva apropiat de unul din interesele lor principale. In astfel de situatii, renunta spontan la tot felul de reguli de comportament cu care se conformeaza in alte momente; e ca si cum trebuie sa faca un efort constient pentru a fi conventionali, ca si cum ar fi conventionali in mod voluntar si intentionat.
In fine, ei pot renunta voluntar la acest obicei comportamental exterior in compania oamenilor care nu cer si nici nu se asteapta la o conduita de rutina. Faptul ca acest control relativ al comportamentului este perceput ca un fel de povara, e dovedit de preferinta la oamenii care intr-un anumit gen de relatie isi permit sa se poarte mai liber, firesc si spontan, eliberandu-i de o conduita care uneori le cere efort sustinut.
O consecinta al acestei caracteristici este faptul ca acesti oameni au coduri etice relativ autonome si individuale, nu conventionale. Unui observator care „nu gandeste” ar putea sa i se para uneori lipsiti de etica, din moment ce pot sa treaca peste conventii si chiar peste legi atunci cand situatia lor o cere. Dar lucrurile stau tocmai invers. Ei sunt cei mai etici dintre oameni, chiar daca etica lor nu corespunde neaparat cu a celorlalti. Acest gen de observatie ne face sa intelegem foarte clar ca de fapt comportamentul etic obisnuit, al omului obisnuit, este in mare masura conventional si nu cu adevarat etic (de exemplu, comportamentul bazat pe principii general acceptate, care sunt percepute drept adevarate, doar pentru ca sunt impartasite de majoritatea oamenilor).
Datorita acestei instrainari de conventiile obisnuite si de ipocrizia, minciunile si inconsecventele acceptate in mod normal ale vietii sociale, uneori se simt ca niste spioni aflati pe un teritoriu strain si uneori chiar se comporta in consecinta.
N-as vrea sa las impresia ca acesti oameni incearca sa ascunda ceea ce sunt. Uneori isi permit deliberat sa se exprime autentic, dintr-o iritare de moment cauzata de rigiditatea obiceiurilor sau de orbirea conventionala. Ar putea, de exemplu, sa incerce sa invete pe cineva sau sa incerce sa protejeze un om de suferinta sau nedreptate ori ar putea uneori sa simta navalind in ei emotii atat de placute sau chiar extatice, incat reprimarea lor sa li se para un adevarat sacrilegiu. In astfel de situatii se observa ca nu se simt anxiosi, vinovati sau rusinati din cauza impresiei pe care o fac asupra privitorilor. Ei sustin ca uneori se poarta conventional pur si simplu pentru ca nu sunt implicate chestiuni cu adevarat importante pentru ei. Usurinta cu care acesti oameni se adapteaza la realitate, stiluI lor apropiat de acceptarea si de spontaneitatea caracteristice copiilor presupun o constientizare superioara a impulsurilor, dorintelor, opiniilor si reactiilor lor subiective in general (Fromm 1947, Rand 1943, Reik 1948). Astfel de constatari duc in cele din urma la descoperirea unei diferente profunde intre persoanele aflate in procesul de dezvoltare a sinelui si ceilalti; anume, viata lor este diferita de acelor obisnuiti nu numai cantitativ, ci si calitativ. Pare probabil ca va trebui sa construim o psihologie complet diferita, o psihologie holistica, pentru oamenii aflati pe calea dezvoltarii sinelui, cum ar fi metamotivatia, metascopul, sau motivatia dezvoltarii, nu motivatia deficitelor, problemelor. Poate ca ne-ar fi de folos sa facem o distinctie intre a trai proriu-zis si a te pregati sa traiesti.
Oamenii cu o constientizare de sine puternica nu se mai straduiesc in sensul obisnuit, ci evolueaza. Ei nu se regasesc pe sine, asa cum sustine psihologia clasica, ci se inventeaza, se creeaza permanent. Nu avem ce sa regasim din sinele nostru, atata timp cat el nu este un dat „fix si imobil”, sinele este ceva supus dinamicii vii si miscarii, deci in permanenta evolutie si dezvoltare. Ei incearca sa atinga perfectiunea si sa se dezvolte tot mai mult, in propriul lor stil. Muncesc si sunt ambitiosi, chiar daca intr-un sens neobisnuit. Pentru ei motivatia tine doar de dezvoltarea si exprimarea caracterului, maturizarea si dezvoltarea sinelui. Apropo, cam la asta folosesc si cursurile de dezvoltare personala...
1. Ar putea acesti oameni sa fie mai „umani”, mai reprezentativi pentru natura originara a speciei, mai aproape de tipul speciei in sens taxonomic?
2. Ar trebui oare o specie biologica sa fie judecata dupa exemplarele sale deficitare, deformate, dezvoltate doar partial sau dupa cele care sunt excesiv domesticite, inchise in cusca si dresate?
3. Tu ce parere ai?
In continuare savurati un fragment de „spontaneitate- auditiva”:
Multumesc pt incurajare ! Esti o draguta si la propriu si la figurat. 🙂
M-am gandit la inhibitie ca la un comportament cenzurat pe care uneori esti obligat sa-l afisezi in anumite circumstante si in momentul in care renunti sa mai afisezi acest comportament, cei din jur ajung sa te ocoleasca sau sa-ti caute compania (aici depinde de individ, cu cat te vei apropia mai mult de felul lui de a fi, iti va imbratisa prezenta). Cei care sunt timizi se pot simti „atacati” de oamenii lipsiti de inhibitii sau le pot urma exemplul, sa lase si ei inhibitiile. Aici intervine personalitatea fiecaruia.
„Datorita acestei instrainari de conventiile obisnuite si de ipocrizia, minciunile si inconsecventele acceptate in mod normal ale vietii sociale, uneori se simt ca niste spioni aflati pe un teritoriu strain si uneori chiar se comporta in consecinta.” – de aici poate proveni suferinta, pt ca mediul social te forteaza sa respecti niste reguli care nu sunt ale tale ci ale majoritatii. Esti tentat sa te supui acestor reguli si sa crezi ca asa este „bine”, stiind principiul majoritatea se supune minoritatii dar care contravine intregului sistem propriu de valori. Dar poti avea norocul sa intalnesti un psihoterapeut si un om extraordinar care iti spune : ”Cine? Tu esti in masura sa alegi ceea ce crezi ca este bine si ce este rau….sau cat de potrivit este intr-o anumita situatia ceea ce credeai ca este bine sau rau” sau sa te faca sa vezi faptul ca normalitatea altora nu inseamna neaparat si normalitatea ta, sa te faca sa intelegi ca poti privi majoritatea „cu o ridicare din umeri amuzata si cu toata gratia”.
Aceasta gratie o mai am de dobandit, de invatat.. exact ca atunci cand un copil invata sa faca primii pasi si „incepe sa traiasca nu numai sa creada ca traieste”.
Multumesc, Oana.
am gresit „stiind principiul majoritatea se supune minoritatii dar care contravine intregului sistem propriu de valori.” – e invers.. hehehe..scuze.. 🙂 probabil cum am scris prima data, asa as vrea eu.. :))))