Teorii ale Creativitatii

1. Teoria Psihanalitica a Creativitatii

Psihanaliza poate fi considerata o teorie cu implicatii pentru cunoasterea persoanei creative, dar mai ales a procesului creativ. S. Freud explica fenomenul creatiei pornind de la teoria sublimarii, considerand ca fenomenul creatiei poate fi determinat, generat de tensiunea cauzata de tendintele, impulsurile refulate in inconstient, tendinte ce pot aparea sub forme deghizate, in forme rezistente la existenta sociala, acceptabile din punct de vedere social. Aceste pulsiuni constiente pot fi legate de putere, prestigiu, onoare, dragoste, posesiuni materiale. Observatiile lui Freud au fost sustinute de studii de caz asupra unor creatori, cum este Leonardo da Vinci.

Freud introduce urmatoarea nuanta: solutia sublimarii, deci a creatiei si sanatatii mentale ii este accesibila doar inividului talentat, in timp ce individul obisnuit nu este receptiv la fanteziile si ideile izvorate din inconstient, pe care le reprima, refuleaza, expunandu-se astfel tulburarilor psihice.

Dizidentul lui Freud, A. Adler, vede in creativitate un mijloc de anihilare a complexului de inferioritate, specific individului. Creativitatea este o forma de adaptare superioara intrucat, prin activitatea creatoare individul se autorealizeaza si devine util societatii din care face parte; astfel, prin scopurile atinse indivizii creativi formeaza un grup de elita al societatii.

In abordarea psihanalitica au aparut ulterior concepte noi, importante pentru explicarea fenomenului creativitatii, si anume:

• regresia adaptativa este procesul primar care asigura stimularea creativitatii prin combinarea gandurilor nemodulate inconstient, adica a gandurilor ce apar in timpul somnului, in timpul unor stari modificate ale constiintei sau a psihozelor;
• elaborarea este un proces secundar care asigura transformarea materialului obtinut in timpul somnului prin gandire realista si constienta.

 

2. Teoria Gestaltista a Creativitatii

Abordarea gestaltista, reprezentata prin W. Köhler, M. Wertheimer, R. Arnheim, R. L. Mooney se raporteaza permanent la intreg, la structura interna a fenomenului respectiv, la gasirea relatiei dintre forma si volum. Intelegerea unei probleme are loc prin intuitie (insight), nu pe cale rationala.

R. Arnheim s-a oprit asupra proceselor de perceptie, de reprezentare si de implicare a acestor caracteristici in arta. Astfel, perceptia manifesta preferinta pentru echilibru, simetrie si “bogatia dinamica”, preferinte care sunt exprimate in arta.

De asemenea, G. Brigghouse a constatat experimental ca observatorii antrenati artistic urmareau unitatea si simplitatea structurii, in timp ce observatorii neantrenati preferau “caracterul interesant” al formelor variate, implicite si complicate.

Gandirea creativa este o reconstructie a gestalturilor, a patternurilor deficiente structural. Gandirea creativa incepe cu o situatie problematica care este abordata ca un intreg si este rezolvata prin constientizarea permanenta a intregului. Noul se produce deodata (prin insight, intuitie, iluminare) fiind un produs al imaginatiei, nu al ratiunii, al logicii.

In privinta creatorului, R. Arnheim crede ca profilul sau psihologic trebuie sa includa si deschiderea fata de simetrie si echilibru.

Mooney, la randul sau, s-a oprit asupra procesului creativ, care presupune interactiunea dintre mai multe dimensiuni, si anume:

• persoana;
• procesul;
• produsul;
• mediul.

 

3. Teoria Behaviorista a Creativitatii

C. F. Osgood, J. Rossman, J. Parnes, R. Hyman, explica fenomenul creator, pornind de la  schema Stimul-Raspuns, astfel: ponderea majoritara in dezvoltarea creativitatii unui individ este reprezentata de modalitatile in care au fost stimulate, recompensate, manifestarile sale creative. Este vorba de o conditionare instrumentala, accentul fiind pus pe influenta educativa a parintilor, care prin recompensele acordate pot determina orientarea copiilor catre gandirea creativa.

Maltzman a demonstrat experimental ideea educabilitatii conduitei originale prin intarirea pozitiva; astfel, atunci cand au fost recompensate asociatiile originale, frecventa lor a crescut.

O persoana inalt creativa este caracterizata, in viziunea behavioristilor de urmatoarele trasaturi:

• capacitate de discriminare a cunostintelor si variabilelor, 
• abilitatea de redefinire a acestora si utilizarea in situatii cat mai diferite, 
• sesizarea cu promtitudine a modificarilor aparute.

Ulterior, perpectiva comportamentalista, este revizuita, prin introducerea, in schema S-R, a variabilelor intermediare, individul contribuid activ la dezvoltarea sa personala, iar gandirea creativa este corelata cu trasaturile sale proprii.

 

4. Teoria Cognitiva a Creativitatii

Cognitivistii sunt preocupati de diferentele existente intre persoanele inalt creative si cei la care predomina gandirea convergenta, prin prisma modului in care ei se confrunta cu solicitarile mediului exterior. Personalitatile cu nivel ridicat al creativitatii sunt caracterizati astfel:

•  au capacitatea sa-si asume riscuri;
•  sunt dechisi fata de informatiile ce vin din mediul inconjurator;
•  isi pot schimba cu usurinta perspectiva de abordare.

Creativitatea este considerata a fi constituita din modalitati diferite de abordare a informatiilor si de combinare a datelor in cautarea de solutii concrete. 

Astfel, cognitivistii vorbesc de stiluri cognitive, sau stiluri mentale diferite, care sunt descrise ca fiind modalitati caracteristice ale individului de a-si culege informatiile din mediul inconjurator (A. J. Cropley, 1967). Pornind de la stilurile cognitive putem contura urmatoarele tipologii:

– o prima categorie este constituita din persoanele care focalizeaza pe sarcinile importante, este un stil cognitiv inalt selectiv, care dispune de o capacitate redusa de a opera modificari rapide in structurile cognitive;

– a doua categorie include persoane ce asimileaza cat mai multe informatii din mediul inconjurator, lucru ce-i permite abordarea sarcinilor cu grad ridicat de dificultate, si de asemenea sunt mai predispusi la activitati creatoare.

Astfel, cognitivistii apreciaza ca flexibilitatea si adaptabilitatea in functionarea intelectuala sunt specifice gandirii creatoare, spre deosebire de cei la care predomina gandirea convergenta, si care nu pot face modificari rapide in orientarea intelectuala.

 

5. Teoria Umanista a Creativitatii

Existentialisti cum sunt A. Maslow, C. Moustakas, C. Rogers, R. May, E. G. Schachtel considerau ca fiinta umana isi poate valorifica unicitatea prin fenomenul creatiei. Creativitatea ii permite individului sa–si satisfaca trebuinta de autorealizare, prin confruntarea individului cu mediul inconjurator. Pentru R. May, in procesul creatiei, nu este importanta ratiunea, ci angajarea autentica in acest proces prin care se realizeaza autoactualizarea.

In 1985, L.R. Buckmaster si G. Davis au obtinut o confirmare experimentala a faptului ca actualizarea de sine si creativitatea sunt corelate pozitiv, acesta fiind rezultatul unui experiment in care au fost folosite doua teste ce masoara cele doua variabile.

C. Rogers apreciaza ca factorii interni ai gandirii creatoare sunt urmatorii:

• deschiderea fata de experientele noi; 
• toleranta la ambiguitate; 
• autoevaluarea produselor creatoare de catre cel care le elaboreaza; 
• aranjarea spontana si inedita,neobisnuita a elementelor (idei, forme) (C. Rogers, 1959).

Acelasi autor american credea ca asigurarea unor conditii de securitate psihologica, constituie premisa pentru dezvoltarea potentelor creative. Aceasta securitate psihologica poate fi obtinuta prin urmatoarele modalitati:

• individul trebuie sa se simta acceptat asa cum este, sa se simta valorizat, astfel putand incerca autoactualizarea si, in consecinta, orientarea spre creativitate; 
• asigurarea unui climat in care este inlaturata critica; 
• intelegerea empatica, prin care eul se poate dezvolta si exprima in forme diverse.

Pentru C. Rogers, conditiile necesare ale creativitatii sunt:

1. Deschiderea la experienta care presupune absenta rigiditatii si implica flexibilitatea granitelor in concepte, credinte, perceptii si ipoteze, toleranta fata de ambiguitate si orientarea extensiva;

2. Locus-ul intern al evaluarii, care presupune acceptarea autoevaluarii ca parte a sinelui si ca fiind independenta de evaluarile externe;

3. Abilitatea de a se juca cu elementele si conceptiile, sau capacitatea de a combina elementele in moduri noi, de a da forma unor ipoteze stranii, neobisnuite.

La randul sau, E. G. Schachtel, descrie creativitatea ca pe o consecinta evidenta a trebuintei de comunicare a omului cu mediul inconjurator.

 

6. Teoria Asociationista a Creativitatii

Definitia pe care o dau asociationistii fenomenului creatiei este urmatoarea: un proces de asociatie intre anumite elemente, care duce la aparitia unor combinatii noi, proces care este subordonat anumitor exigente sau finalitati (J. Maltzman, 1960, S.A. Mednick, 1962). Nivelul creativitatii rezultatelor obtinute este evaluat dupa elementele asociate, care trebuie sa fie cat mai putin inrudite intre ele. Se presupune ca asociatiile mentale au fost invatate prin contiguitate, aceasta insemnand ca s-a format o asociatie mentala, dupa modelul conditionarii clasice al lui Pavlov.

Mednick distingea mai multe forme ale asociatiilor de tip creativ, intalnite in diverse domenii de activitate:

• serendipitatea, prin care descoperirile pornesc de la asociatii intamplatoare;
• asemanarea, este tipul de asociatie intalnit in arta;
• medierea prin simboluri, forma specifica matematicii si chimiei.

Acelasi autor, Mednick, a elaborat si un mijloc de diagnoza a creativitatii, si anume: Testul de asociatie indepartata, (Remote Association Test), criteriile ce sunt evaluate fiind originalitatea si raritatea statistica a asociatiilor. Sarcina subiectului este acea de a gasi un cuvant care sa fie asociat cu alte trei cuvinte date, plecandu-se de la premisa ca persoanele inalt creative pot realiza un numar mai mare de asociatii. O persoana mai putin creativa raspunde doar la asociatiile dominante, care sunt in numar redus.

 

7. Teoria Factoriala a Creativitatii

Abordarea factoriala a creativitatii a fost lansata de J. P. Guilford si promovata de H. G. Gough, W. J. Brittain, V. Lowenfeld. Pornind de la conceptia lui C. Spearman si L. S. Thurstone, Guilford prezinta o conceptie sistemica asupra creativitatii, cu posibilitatea de a releva structura interna a acesteia. Astfel, este descris un model tridimensional al intelectului, care cuprinde factorii intelectuali implicati in activitatea creatoare.

Cele trei dimensiuni ale intelectului prezinta urmatoarea structura:

• 5 operatii;
• 4 continuturi;
• 6 produse.

Operatiile:

• 1. Cunoasterea (descoperirea, recunoasterea, intelegerea informatiei);
• 2. Memoria (stocarea);
• 3. Productia divergenta (generarea de informatii alternative, pornind de la o informatie data sau cunoscuta);
• 4. Productia convergenta (generarea unor concluzii logice, a unui raspuns, pornind de la o informatie data);
• 5. Evaluarea (prin care se stabileste daca o informatie este buna sau nu).

 

Continuturile:

• 1. Figural (concret sau amintit ca imagine perceptiva);
• 2. Simbolic (alcatuit din semne);
• 3. Semantic (intelesurile);
• 4. Comportamental (propriu sau al celorlalti).

 

Produsele (formele pe care informatia le poate lua prin prelucrarea cu ajutorul operatiilor):

• 1. Unitati (componente ale informatiei);
• 2. Clase (ansambluri de unitati cu proprietati comune);
• 3. Relatii (care se stabilesc intre unitati);
• 4. Sisteme (structuri organizate);
• 5. Transformari (redefiniri, modificari, tranzactii);
• 6. Implicatii (extrapolari, conectari, circumstantieri).

Fiecare din componenetele modelului tridimensional, poate fi schimbat cu celelalte, putandu-se obtine 120 de combinatii posibile (5x4x6=120).

Factorii intelectuali ai creativitatii, in modelul lui Guilford sunt:

• inteligenta, 
• rezolvarea de probleme, 
• imaginatia, 
• sensibilitatea la implicatii, 
• procesele asociative, 
• fluiditatea,
• flexibilitatea, 
• originalitatea, 
• capacitatea de elaborare.

Exista si in psihologia romanesca un model factorial al creativitatii, model ce-i apartine lui P. Popescu-Neveanu, prezentat in 1971, conform caruia creativitatea este rezultatul interactiunii dintre aptitudini si atitudini:

• aptitudinile generale si specifice trebuie sa aiba cel putin un nivel mediu, aceasta fiind o conditie necesara, dar nu si suficienta;
• atitudinile creative sunt indispensabile pentru procesul creativ, avand rolul de factori ce provoaca si declanseaza aptitudinile, coordonandu-le in mod constructiv.

 

8. Teoria Culturala (interpersonala) a Creativitatii

J. Stein, G. Murphy, S. Arieti, H.H. Anderson, M. Mead, M. Tumin, P. Matusseck subliniaza rolul factorilor culturali, din mediu in geneza si dezvoltarea creatiei.

Urmeaza prezentarea contributiei fiecaruia din autorii anterior mentionati la explicarea fenomenului creativitatii.

Autor	Contributia la explicarea creativitatii
M.J.Stein	Creatia este conditionata major de influenta societatii de experientele semnificative de viata.
M.Mead	Societatile care incurajeaza gandirea divergenta si apreciaza mai mult procesul si mai putin produsul creativ, au rol stimulativ pentru creativitate.
H.Anderson	Relatiile dintre societatea creatoare si personalitatea creatoare sunt de interdependenta: societatea incurajeaza creatia, iar individul isi aduce aportul la imbunatatirea conditiilor de mediu.
M. Tumin	Daca accentul ar cadea mai degraba pe procesul creator, si mai putin pe produs, ar putea fi diminuat conformismul.
P.Matusseck	Factorii importanti in creatie sunt: ambianta, motivele interioare, cauzele sociale.

 

Tot ai citit pana aici. Zi-ne si parerea ta!

comentarii