Iubirea Holistica
1. Dragostea ca recompensa in sine – Faptul ca iubirea are multe efecte benefice nu inseamna ca este motivata de aceste efecte sau ca oamenii se indragostesc special ca sa le obtina. In cazul oamenilor sanatosi, iubirea este mult mai bine descrisa ca admiratie spontana, bucurie si respect deschis si neconditionat, ca acea iubire si placere receptiva, lipsita de pretentii pe care o simtim cand ne izbeste frumusetea unei picturi. Se vorbeste prea mult in tratatele de psihologie de scopuri si recompense, despre intariri si gratificari, si nici pe departe suficient de ceea ce putem numi experienta ca scop in sine( opusa experientei ca mijloc) sau admiratia fata de frumusete, care este o recompensa in sine.Admiratia si iubirea sunt intrinseci, fara a cere rasplata, si fara scopuri , sunt traite concret si din plin, pentru ceea ce sunt in sine.Admiratia nu cere nimic si nu primeste nimic. Nu are scop si utilitate. Este pasiva, nu activa, si se apropie de primirea simpla in sens taoist. Cei care percep, cuprinsi de admiratie si respect, fac prea putin sau nimic in contextul experientei: dimpotriva ea isi exercita influenta asupra lor. Ei privesc cu inocenta, precum un copil care nici nu aproba, nici nu dezaproba, dar care, fascinat de atractivitatea intrinseca a experientei, o lasa pur si simplu sa-l invadeze si sa-si exercite efectele ei. In acest sens, nu ne proiectam pe noi insine in acea experienta, si nici nu incercam sa-i dam o forma. Ea nu este nici semn sau simbol pentru altceva; nu am fost recompensati sau atrasi ca s-o admiram. Ne putem bucura de o pictura fara a vrea sa ne apartina, de o tufa de trandafiri fara a vrea sa rupem din ea, de un copil frumos fara a vrea sa-l rapim, de o pasare fara a dori s-o inchidem intr-o colivie; la fel, o persoana poate sa admire alta persoana si sa se bucure de ea fara a actiona in vreun fel si fara a obtine ceva din asta. Sigur ca admiratia intensa, plina de respect, merge in paralel cu alte tendinte care-i fac pe indivizi sa se implice in interactiunea unul cu celalalt.Poate cea mai importanta implicatie a acestei observatii este faptul ca ea contrazice majoritatea teoriilor despre iubire, caci majoritatea teoreticienilor considera ca oamenii sunt impinsi spre iubire si nu atrasi de ea. Freud(1930) vorbeste despre sexualitatea ca scop inhibat si multi altii vorbesc despre nemultumirea fata de propria persoana, care ne forteaza sa ne cream prin proiectie o figura halucinatorie, un partener ireal (pentru ca este supraestimat).Dar pare clar ca oamenii se indragostesc in acelasi fel in care omul apreciaza muzica de exceptie – acesta se simte coplesit, cucerit de ea si sfarseste prin a o iubi. Lucrurile stau astfel chiar daca n-a existat nevoia anterioara de a fi coplesit de muzica de exceptie. Intr-o prelegere, Horney a afirmat ca iubirea presupune sa-i privesti pe ceilalti asa cum sunt ei intrinsec, drept scopuri in sine si nu mijloace de a atinge scopuri. Reactia care decurge de aici este de a te bucura de celalalt, a-l admira, a fi incantat de el, a-l contempla si aprecia, nu a-l folosi. Sf. Bernard spunea foarte elocvent:”Iubirea nu cauta nicio cauza in afara ei insasi, si nicio limita; isi are propriul rod, propria bucurie. Iubesc pentru ca iubesc, iubesc ca sa pot iubi.”(Huxley)
2. Deschiderea – Theodor Reik (1957) a definit una dintre trasaturile iubirii drept absenta a anxietatii. Nu exista indoiala in ce priveste tendinta spre tot mai multa spontaneitate, abandonarea mecanismelor de aparare, a rolurilor si a eforturilor si straduintei in dragoste. Pe masura ce aceasta avanseaza, exista tot mai multa intimitate, sinceritate si exprimare de sine, care, ajunse la apogeu, sunt o raritate. Oamenii acestia afirma ca, in prezenta persoanei iubite, pot fi ei insisi, naturali: “Pot sa ma arat asa cum sunt”. Aceasta sinceritate include a-i permite partenerului sa te vada cu tot cu greselile, slabiciunile si defectele fizice si psihice pe care le ai. Intr-o astfel de relatie nu este necesar sa fii in garda, sa ascunzi, sa incerci sa impresionezi, sa te simti incordat, sa-ti supraveghezi spusele si faptele, sa reprimi sau sa refulezi, ci poti sa te simti special psihic (ca si fizic) si sa te simti in continuare iubit, dorit si in siguranta.
3. A iubi si a fi iubit – Majoritatea oamenilor au fost iubiti si au iubit, iubesc si sunt iubiti si in prezent, ACUM. Din anumite motive, ar fi fost mai potrivit sa spunem ca au puterea de a iubi si capacitatea de a fi iubiti.Menninger (1942)face afirmatia foarte drastica potrivit careia uneori oamenii vor cu adevarat sa se iubeasca unii pe ceilalti dar nu stiu cum s-o faca, liber cu usurinta si naturalete, fara sa se trezeasca implicati in conflicte, amenintari sau inhibitii. Pentru ei, cuvantul dragoste descrie un sentiment intens, nu unul moderat sau dezinteresat.
4. Sexualitatea – Putem invata foarte mult din natura aparte si complexa a sexualitatii la oamenii, viata lor sexuala avand elemente specifice si poate fi descrisa in asa fel incat sa se poata avansa ipoteze, deopotriva pozitive sau negative, despre sex si despre natura iubirii.In primul rand putem, spune ca sexul si iubirea pot fi si de cele mai multe ori chiar sunt perfect contopite in cazul oamenilor normali. Desi e absolut adevarat ca aceste concepte sunt separabile si desi nu serveste nici unui scop sa fie confundate inutil intre ele (Reik, 1957; Suttie, 1935), trebuie totusi sa spun ca, in viata oamenilor, ele au tendinta de a se reuni. De fapt, putem spune, de asemenea, ca au devenit tot mai putin separabile si separate. Barbatii si femeile tind sa nu caute doar sexul ca scop in sine si sa nu fie satisfacuti numai cu el atunci cand apare.Orgasmul e pentru unii oameni o experienta profunda, aproape mistica, si totusi acesti oameni tolereaza mai usor absenta vietii sexuale. Acesta nu este un paradox si nici o contradictie. Faptul deriva din teoria dinamica a motivatiei. A iubi la un nivel mai inalt face ca trebuintele primare si satisfacerea sau frustrarea lor sa fie mai putin importante, mai usor de neglijat. Dar face totodata ca gratificarea lor sa fie savurata din toata inima. Este un lucru care merita savurat, un lucru care trebuie luat ca de la sine inteles, pe care se poate construi, la fel de important ca hrana si apa si de care ne putem bucura la fel de mult ca de ele; dar gratificarea ar trebui luata ca de la sine inteleasa. Cred ca o astfel de atitudine rezolva aparentul paradox al faptului ca persoanele mai constiente de trairile lor se bucura mult mai intens de sexualitate decat omul obisnuit si totodata o considera mult mai putin importanta in cadrul sau de referinta general. Ar trebui subliniat faptul ca din aceasta atitudine complexa fata de sex reiese concluzia ca uneori orgasmul poate conduce la experiente mistice, pe cand alteori poate fi aproape ignorat. Cu alte cuvinte, placerea sexuala al oamenilor aflati pe calea constientizarii sinelui poate fi foarte intensa sau foarte slaba. Aceasta intra in contradictie cu imaginea romantica potrivit careia iubirea este un extaz divin, o experienta mistica, de transfigurare. Este la fel de adevarat ca poate fi de asemenea mai degraba o placere delicata, nu intensa, ceva vesel, voios si jucaus, nu o experienta serioasa si profunda,sau chiar o indatorire neutra. Acesti oameni nu traiesc mereu pe cele mai inalte culmi; de obicei traiesc la un nivel mediu de intensitate si se bucura de sex la modul moderat, vesel, ca de o experienta placuta, ludica, incantatoare, agreabila si nu ca de o sondare a celor mai intense adancimi ale trairilor extatice.Oamenii cu o constientizare de sine mai mare par mult mai liberi decat cei obisnuiti in a recunoaste ca sunt atrasi sexual de cineva. Impresia mea este ca ei leaga usor relatii multiple cu sexul opus si accepta cu degajare faptul de a fi atrasi de alti oameni si, in acelasi timp, actioneaza mai putin decat altii in virtutea atractiei. O alta caracteristica a atitudinilor legate de sexualitate ale oamenilor cu o constientizare de sine dezvoltata este ca ei nu fac o diferenta stricta intre rolurile si personalitatile celor doua sexe. Cu alte cuvinte, nu considera ca femeia este pasiva, iar barbatul activ, nici in dragoste sau sex, nici in alte privinte. Acesti oameni sunt atat de siguri de masculinitatea sau feminitatea lor, incat nu-i deranjeaza sa adopte unele dintre aspectele culturale ale rolului sexului opus. Merita remarcat in mod special ca ei pot fi deopotriva amanti activi si pasivi, iar acest lucru se vede cel mai des in actul sexual, in iubirea fizica. A saruta si a fi sarutat, a fi deasupra sau dedesubt in actul sexual, a lua initiativa sau a primi iubirea, a tachina si a fi tachinat – toate aceste lucruri au fost constatate la ambele sexe. Declaratiile au indicat ca acesti oameni se bucura de ambele atitudini in momente diferite. Ei considera limitarea la o singura atitudine sexuala, cea activa sau cea pasiva, un neajuns, ambele aduc placerile lor specifice.
5. Transcenderea eului – Un aspect important al unei bune relatii de iubire consta in ceea ce am putea numi identificarea trebuintelor sau reunirea ierarhiilor de valori primare a celor doua persoane intr-o singura ierarhie. Rezultatul consta in aceea ca unul dintre parteneri percepe trebuintele celuilalt ca si cum ar fi ale sale proprii si,de fapt, isi percepe propriile nevoi intr-o anumita masura ca si cum ar apartine celuilalt. Eul fiecaruia se extinde pentru a cuprinde doi oameni si,intr-o anumita masura, cei doi oameni au devenit psihic o unitate, o singura persoana, un singur eu.In istoria teoriilor despre relatiile de iubire, ca si a celor despre altruism, patriotism, etc. s-a vorbit mult despre transcenderea eului. O excelenta analiza moderna, la nivel tehnic, a acestei tendinte ne este oferita de cartea lui Angyal (1965), in care sunt luate in discutie diverse exemple ale unei tendinte pe care el o numeste “omonomie” si pe care o pune in opozitie cu autonomia, independenta, individualitatea si asa mai departe. Se acumuleaza tot mai multe dovezi clinice si istorice care indica faptul ca Angyal a avut dreptate sa ceara un loc anume in psihologia sistematica pentru aceste diferite tendinte de a trece dincolo de limitele eului. Mai mult, pare foarte clar ca nevoia de a depasi limitele eului poate fi o nevoie de asemanatoare cu cea de vitamine si minerale, adica daca nevoia nu este satisfacuta, persoana se poate imbolnavi intr-un fel sau altul. Ar trebui sa mentionez ca unul dintre cele mai satisfacatoare si complete exemple de transcendere a eului il constituie o relatie de iubire sanatoasa. (Vezi si Harper, 1966; Maslow, 1967).
6. Respectul fata de ceilalti – Toti autorii seriosi care au scris pe tema iubirii ideale sau sanatoase au subliniat afirmarea individualitatii celuilalt, interesul manifestat fata evolutia sa, respectul fundamental pentru personalitatea si individualitatea sa unica. Partenerul intr-o masura neobisnuit de mare manifesta capacitatea rara de a se bucura de realizarile partenerului, in loc sa se simta amenintati. Ei isi respecta intr-adevar partenerii intr-un mod esential, foarte profund, cu foarte multe implicatii.Respectul fata de partener il confirma pe acesta ca entitate independenta, un individ separat, autonom. Astfel de partenerii nu vor controla si nu vor critica dorintele celuilalt. Ei vor oferi persoanei respectate o demnitate fundamentala si nu o vor “umili” in mod inutil. Acest lucru se aplica atat in relatiile dintre adulti, cat si in relatia lor cu copiii. Spre deosebire de majoritatea oamenilor din cultura noastra, ei pot sa arate respect unui copil. Un aspect amuzant al acestei relatii dintre sexe consta in faptul ca de cele mai multe ori este interpretata tocmai invers, drept lipsa de respect. De exemplu, stim bine ca multe dintre asa-zisele semne de respect fata de doamne sunt de fapt niste ramasite dintr-un timp in care ele nu erau deloc respectate; si chiar in zilele noastre mai pot fi pentru unii reprezentari inconstiente ale unui dispret adanc fata de femei. Obiceiuri culturale de tipul: ridicarea in picioare cand o doamna intra in camera, oferirea scaunului, ajutorul oferit la imbracarea hainei, deschiderea usii astfel incat ea sa iasa prima, oferirea primei alegeri – toate acestea implica din punct de vedere istoric si dinamic ideea ca femeia este slaba si incapabila de a-si purta singura de grija, caci toate aceste gesturi sugereaza protectia, asa cum este ea oferita celor slabi si neajutorati. In general, femeile care se respecta tind sa respinga aceste gesturi, fiind constiente ca ele au exact semnificatia opusa. Barbatii maturi care respecta intr-adevar femeile le trateaza ca pe niste parteneri, ca pe egali, prieteni, ca pe niste fiinte umane complete, nu ca pe niste membre deficitare ale speciei, fiind mult mai liberi, mai familiari, mai putin politicosi in sensul traditional. Afirmatii asemanatoare se gasesc din abundenta in literatura teologica. Efortul de a diferentia iubirea dumnezeiasca de cea omeneasca s-a bazat deseori pe presupozitia ca admiratia dezinteresata si iubirea altruista pot fi doar o capacitate supraumana, nu una care sa tina de natura omului. Bineinteles, trebuie sa contrazicem aceasta idee; oamenii aflati la maximul potentialului lor, dezvoltati pe deplin, dovedesc multe trasaturi care erau considerate in alte timpuri drept prerogative supranaturale.Sa ne oprim asupra diferentei dintre motivatia deficitelor si cea a dezvoltarii. Am sugerat ca oamenii pe deplin dezvoltati nu mai sunt motivati de trebuintele de siguranta, apartenenta, iubire, statut si stima de sine, pentru ca aceste trebuinte au fost deja satisfacute. Si atunci, de ce ar trebui sa se indragosteasca o persoana cu nevoia de iubire satisfacuta? Cu siguranta nu din aceleasi motive ca oamenii privati de iubire, care se indragostesc pentru ca au nevoie de dragoste si tanjesc dupa ea, ii duc lipsa si sunt indemnati sa compenseze acest deficit patogen. Actiunile oamenilor puternici izvorasc din dezvoltare si se exprima fara efort. Ei iubesc pentru ca sunt niste oameni iubitori, in aceeasi masura in care sunt buni, cinstiti si firesti, adica pentru ca sta in firea lor sa fie astfel, in mod spontan, asa cum un barbat este puternic fara sa vrea sa fie, asa cum trandafirul emana parfum, o pisica este gratioasa sau un copil se poarta copilareste. Astfel de epifenomene sunt tot atat de putin motivate ca si dezvoltarea fizica sau maturizarea psihica. In iubirea persoanei matura psihic se regasesc prea putin din incercarile, eforturile sau straduinta care domina in atat de mare masura iubirea omului obisnuit.In limbaj filosofic, acesta este un aspect al fiintarii si totodata unul al devenirii si ar putea fi numit iubirea F, adica iubirea pentru Fiinta celuilalt. (Fiinta si timp, Martin Heidegger)
7. Detasarea si individualitatea- In prima instanta, pare un paradox faptul ca oamenii maturi psihic isi pastreaza un grad de individualitate, detasare si autonomie ce pare la prima vedere incompatibil cu genul de identificare si iubire despre care am vorbit. Dar paradoxul este doar aparent. Asa cum am vazut, tendintele de detasare si trebuinta de identificare si de relatie profunda cu alta persoana pot coexista la oamenii puternici. Adevarul este ca oamenii maturi psihic sunt in acelasi timp cei mai individualisti, dar si mai altruisti, sociali si iubitori oameni. Faptul ca am asezat in cultura noastra aceste trasaturi la capetele opuse ale aceluiasi continuum pare a fi o greseala care trebuie corectata acum. Aceste trasaturi merg impreuna si, in cazul oamenilor cu o constiinta de sine puternica, dihotomia este rezolvata. Se observa un egoism sanatos, o mare stima de sine, refuzul de a face sacrificii fara motive intemeiate. Ceea ce remarcam in relatia de iubire este o contopire intre capacitatea extraordinara de a iubi si in acelasi timp un mare respect fata de celalalt, ca si fata de sine. Aceasta se vede in faptul ca despre acesti oameni nu se poate spune, in sensul obisnuit al cuvantului, ca au nevoie unul de celalalt, asa cum au iubitii obisnuiti. Ei pot fi extrem de apropiati si totusi se pot desparti la nevoie fara sa se prabuseasca. Nu se agata unul de altul si nu se ancoreaza reciproc in nici un fel. Ei dau impresia clara ca se bucura enorm unul de celalalt, dar vor lua la modul filosofic o despartire indelungata sau moartea, adica vor ramane puternici. Pe parcursul celor mai intense si extatice relatii de iubire; acesti oameni raman ei insisi si raman in ultima instanta proprii lor stapani, traind dupa propriile standarde, chiar daca sunt atat de indragostiti unul de altul.Am definit iubirea din perspectiva fuziunii eurilor si a disparitiei granitelor, o renuntare la individualitate si nu o intarire a ei. Desi definitia e corecta, acum pare la fel de adevarat ca individualitatea este intarita, ca eul se contopeste intr-un anumit sens cu celalalt, ramanand totusi, in alt sens, separat si la fel de puternic ca oricand. Cele doua tendinte, de a transcende individualitatea si de a o amplifica si intari, trebuie vazute ca fiind partenere, nu adversare. Mai mult, se sugereaza ca modul cel mai bun de a transcende eul este a avea o identitate puternica, stii cine esti cu adevarat.